[ X ]
Eugen Tomac, la Chișinău: „27 martie nu mai este doar o simplă zi în calendar și în manualele de istorie”
24 Martie

Parlamentarii români Eugen Tomac și Constantin Codreanu, împreună cu câțiva colegi din România, se află în Republica Moldova, cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu România, informează CURENTUL.

Președintele executiv al PMP, deputatul Eugen Tomac, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că au venit la Chișinău pentru a transmite românilor din RM că nu i-am uitat și sunt hotărâți să lupte pentru cauza începută.

„PMP a obținut un succes important în Parlamentul României, prin adoptarea proiectului de lege privind instituirea zilei de 27 martie drept sărbătoare națională – Ziua Unirii Basarabiei. Am făcut acest gest pentru că, credem că, e nevoie de punți cât mai solide dintre cele 2 state, mesaje foarte clare, pentru că sunt suficienți doritori de a ne ține desparți. Lucrurile mari nu se pot realiza imediat, tocmai de aceea, pentru noi, acesta e un obiectiv de țară, un obiectiv politic îndrăzneț și vom lupta cu responsabilitate ca RM și România să redevină ceea ce a fost și ne-au lăsat înaintașii noștri”, a punctat deputatul.

Eugen Tomac a menționat că există obligația pentru a le oferi generațiilor viitoare un trai decent. „Acesta este și motivul pentru care am venit astăzi aici, la Chișinău, pentru a anunța că această zi de 27 martie nu mai este o simplă zi în calendar și în manualele de istorie, este o zi prin care aducem omagiul pentru cei care au avut curajul să ia decizia unirii Basarabiei cu România acum 99 ani. În fiecare an, cel puțin în România, se va marca această zi de sărbătoare națională”, a mai spus Tomac.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților