Coronavirusul este un virus care poate provoca boli la păsări și mamifere, inclusiv la om. El a fost descoperit cu 60 de ani in urmă la om si cu 90 de ani in urma la animale. La om acest virus provoacă îmbolnăvirea sistemului respirator de forme ușoare pâna la letale.

Denumirea Coronavirusului este legată de faptul că pe suprafața lui lipidică care are un diametru de aproximativ 150 nm se găsesc niște spike-uri (spicule) cu diametrul de până la 20 nm care formează o areola ce seamană cu o coroană.

În interiorul particulei de coronovirus se găsește genomul virusului ARN de care sunt prinse molecule de proteină similar unor margelușe. Deci virusul este practic un fragment al codului genetic plasat într-o sfera proteica.

Membrana bilipidică cu proteinele de la suprafață protejează molecula de ARN de factorii mediului externi când particula de coronovirus se află în afara celulei.

Dacă deteriorăm aceste straturi cu substanțe dezinfectante, atunci distrugem particula virală și prevenim infectarea.

La prima impresie pare că virusul este o “coacervată”, numai că mai sofisticată, decât a lui Oparin, care este considerta prima “vietate” aparută pe Pământ.
După infectarea organismului uman cu coronavirus, procesul de afecțiune a lui trece prin trei etape.

Prima etapă – Pătrunderea.

Coronovirusul ca oricare virus în afara celulei vii este o particulă fară viață, adică inofensivă. El nu respiră, nu crește, nu se înmulțește. Pentru a exista el trebuie să pătrundă în celulă, pe care o ”impune„ să-i asigure multiplicarea (înmulțirea).

Virusul nu poate trai singur. El este ca un parazit. Are nevoie obligatoriu de celulă.

Cum virusul pătrunde în celulă? Acesta este fenomenul cel mai important în inițierea infecției.

Infecția se declanșează în momentul fixării spike-rilor de pe suprafața particulei de coronovirus de suprafața celulei-gazdă.

La început virusul caută o moleculă de proteină pe suprafața celulei, care să corespundă cu receptorii spike-rilor sale proteice, apoi se lipește.

Receptorii coronavirusului se fixează mai ușor pe proteina angiotenzina, care se afla pe celulele vaselor sangvine mai ales la bolnavi cu tensiune mare, diabet sau cei de vârsta înaintată.

După fixare, o enzimă din interiorul celulei – proteaza, ”deschide ușile celulei„, distrugand receptorul proteic de care s-a fixat virusul. Numărul de particule virale care pătrund în celula-gazda depinde direct de proteaza disponibilă din acesta. Într-un final particula de coronovirus intra în celulă.

Acesta, la rândul său, î-și supune ribosomii ca sa poată produce proteinele sale sau ARN pătrunde în nucleul celulei, unde se păstrează genomul omului cu codul și informația sa, îl copie și începe să producă genomul propriu.

Această etapă este determinantă în tot procesul de acțiune a virusului. Daca el nu găsește locul de fixare, atunci nu poate nimeri înăuntru celulei și deci nimic nu se va întâmpla.

Etapa a doua – Cine pe cine.

Mai departe celula începe să producă proteinele virusului. Când celula simte că se produc proteine străine ea încearcă să se sinucidă ca să oprească multiplicarea virusului.

Moartea unei celule pentru organism nu are nici o importanță, dar pentru virus are, deoarece numai o singură celulă poate să producă mii și sute de mii de particule de coronovirus. De aici virusul va face tot posibilul ca celula să nu moară. Fiind destul de “intelegent” el își schimba puțin ARN, deci face o mutație și chiar mai multe, prin aceasta fiind foarte periculos. În acest caz celula nu mai recunoaște virusul, iar el așteaptă până când celula va produce un număr mare de proteine virusale. La început virusul va contribui ca celula să producă atâtea proteine ca sa permită virusului să aibă controlul asupra celulei.

Virușii continuu își schimbă gazda: de la liliac la om, la camilă iar la om s.a.m.d. Supravețuește nu acel virus care traește numai la o gazdă dar acel care schimbă continuu gazda, care produce continuu mutații. Dacă este o populație mică atunci un procent oarecare moare alții supravețuesc, cănd avem o populație mare atunci probabilitatea de infecție crește deoarece contactele sunt mai frecvente. De aceea se recomandă autoizolarea. Animalele cu populații mici mai ușor supraviețuiesc ca acele cu populații mari, care supraviețuiesc numai în cazul când populația are imunitate înalta.

Etapa a treia – Sistemul imun.

Imunitatea este o capacitate a organismului de a se apara de virusuri, bacterii, paraziti si toxine. Sistemul imunitar este un sistem complex de celule si substante chimice sub forma de anticorpi al carui rol este sa asigure “victoria” in lupta impotriva agresorilor.

Când un virus se infectează într-o celulă, sunt activate mecanisme speciale de apărare antivirale. Celulele infectate încep să sintetizeze molecule de semnalizare – interferonii, care aduc celulele sănătoase din jur într-o stare de alarmă antivirală și activează sistemele imunitare.

Sistemul imun detecteaza virusul, il distruge și memoreaza procesul de producție al anticorpilor țintă, pentru a putea reactiona prompt si data viitoare când vor aparea.

Daca sistemul imun întârzie sau este slab și nu se isprăvește, atunci multiplicarea coronavirusilor de către cellule, este intr-atât de mare că organismul nu mai reușește să producă o cantitate suficientă de anticorpi.

Dupa cum s-a observat, virușii incearcă sa “maguleasca” celulele umane, incepând lupta numai după ce s-a produs un numar mare de virusi. Înțelepciunea celulelor umane ar fi ca să creeze un așa mechanism, ca actiunea anticorpilor să aiba un effect synergetic.

Expunerea omului la infecții joaca un rol important in formarea unui sistem imun puternic. De exemplu copiii încep să racească abea dupa varsta de 6 luni. Apoi apar 5-6 epizoade de raceală pe an la varsta școlară, adolescență și cea adultă.

Cauza principală a răcelilor frecvente se datorează expunerii la noi și noi virusuri. Există câteva mln de viruși, din care numai 6 mii sunt studiate. Racelile de fapt întăresc sistemul imun al omului. Deacea este necesar de a produce vaccine penru pregătirea sistemului imun de luptă contra unui virus concret. Dat fiind faptul că ei produc mutații și apar de fiecare dată noi tulpini, sarcina devine foarte complicată.

Imunitatea este scazută în fața infecțiilor la persoanele cu boli cronce, cardiace, hepatice, tumorale, diabetice, hipertonice si alte probleme grave de sanatate.

Persoanele care s-au vindecat de Covid-19 si sângele lor conține anticorpi în plasma i-ar putea ajuta pe alți bolnavi. Plasma recoltată de la un om vindecat poate fi donată prin transfuzie la alți pacienți.

Aspecte istorice

Un coronavirus Covid-19 are multe asemănări cu virusii SARS (Sindromul acut respirator sever) sau MERS (Sindromul respirator din Orientul Mijlociu).

* SARS a apărut 2003, cu originea de la o specie de lilieci. Epidemia a infectat puțin peste 8.000 de oameni, 774 de decese în 17 țări.

* MERS a apărut în 2012, cu originea de la o specie de liliac din Orientul Mijlociu, iar apoi specia care a transmis virusul la om a fost cămila. Au fost aproape 2.500 de cazuri și 858 de morți.

Infectarea unui om de la un animal nu înseamnă neapărat consumarea cărnii acelui animal. Este suficient să mângâiați o pisică bolnavă și să duceți mâna nespălată la gură.

Deocamdată, nici noul coronavirus din China COVID-19, nici SARS, nici MERS nu se apropie de pandemia de gripă spaniolă din 1918. Acel virus a provocat moartea la aproape 60 mln de oameni.

În 1918 majoritatea victimelor erau în segmentul de vârstă 20-40 de ani. Acum, vârstnicii reprezintă majoritatea victimelor.

Acad, Prof. Gheorghe Duca