[ X ]
Era pasionat de anatomie și biologie, dar face militărie. A studiat la trei instituții, iar acum e cel care se ocupă de instruirile de la DIP!
29 Martie

Şeful interimar al Centrului instructiv, căpitan de justiţie din cadrul Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Grigore Lupașcu, în școală era pasionat de biologie și anatomie, dar a decis să facă altceva. A studiat la Școala Militară de Administrație Penitenciară din Târgu Ocna, România, apoi a revenit în R. Moldova unde a depus actele la Academia de Poliție „Ștefan cel Mare”. În paralel, executa serviciul în diferite funcții din sistemul penitenciar, dar și a făcut masterul la ASEM. Despre aceste aspecte ale vieții, Grigore Lupașcu ne-a povestit în cadrul proiectului CURENTUL – „Carieră de succes”.

„Totul a început ca o provocare într-un moment în care deciziile ne influențează viitorul. La împlinirea a 18 ani am primit decizia de sine stătător de a mă angaja într-o structură de drept. Cu toate că pe parcursul școlii de cultură generală eram pasionat de biologie și anatomie! Toți profesorii îmi sugerau să merg la medicină pentru ca am un potențial să devin un medic erudit și părinții mei îmi sugerau același idei fiind cu activitate în domeniul medicinii. Dar, oportunitățile apar instant și este bine să uzezi atent de ele de fiecare dată când ai ocazia.

Angajat în 2002 în cadrul Direcției trupelor de pază, supraveghere și escortare din subordinea Departamentului instituțiilor penitenciare, am aflat despre posibilitatea de a urma un curs de inițiere în domeniul penitenciar la Școala Militară de Administrație Penitenciară din Târgu Ocna, jud. Bacău, România, unde am depus actele și am participat la concursul de selectare pentru a fi admis la curs. În urma concursului am ocupat un loc printre primii cursanți. Pe perioada studiilor am fost și în două stagii de practică în diferite penitenciare din România unde am însușit elemente de securitate și instrumente de lucru specifice sistemului de executare a pedepselor penale.

În 2003, m-am reîntors la serviciu, moment în care am realizat că studiile și educația trebuie să aibă un caracter continuu, de aceea am depus actele și am urmat procedura de admitere la studii la Academia de Poliție ,,Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, unde am fost admis. În 2008, am absolvit Academia cu succes, de asemenea, în paralel, am executat serviciu în diferite funcții din cadrul sistemului penitenciar – de la inspector în Batalionul de escortă din Direcția trupelor de pază, supraveghere și escortare, până la Șef al Centrului instructiv al Departamentului instituțiilor penitenciare, ceea mi-a oferit ocazia să însușesc la modul practic esența acestui serviciu pe cât de specific, pe atât și plin de mister. După absolvirea Academiei de Poliție am urmat studiile de Master în economie la Academia de Studii Economice din Moldova, studii care m-au ajutat să corelez anumite elemente din domeniul jurisprudenței și a economiei”, a povestit Grigore Lupașcu.

Cheia succesului pentru căpitanul de justiție constituie propria dezvoltare continuă.

„Cheia succesului în viaţă este chiar aceea despre care ne vorbește proverbul „Cu curaj şi cu silinţă izbuteşti la orice te îndeletniceşti”. Dar, cel mai important aspect care ar trebui să ne preocupe, cred că ar fi propria strategie în educația continuă și evoluţia noastră profesională. În primul rând, curajul este necesar în toate situațiile pentru a ne depăşi propriile limite. Pe de altă parte, a avea curaj doar o singură dată, fără perseverenţă sau „silinţă”, cum spune proverbul, poate deveni un act inutil. Orice „îndeletnicire”, orice activitate necesită exersare şi perseverenţă pentru a reuși. Trebuie să conștientizăm că în viață totul are un preț, nimic nu este gratis, până și aerul costă efortul tău de a-l inspira și expira, cu atât mai mult succesul! Oricât de greu ar fi, niciodată să nu renunți, nu este om care cunoaște succesul fără ca înainte să cunoască eșecul. Ține doar de fiecare din noi să nu renunțăm și să conștientizăm că suntem singura persoană care poate crede cu adevărat în tine! Întotdeauna trebuie să gândești și să fii pozitiv chiar și atunci când simți că nu vei reuși, te gândești la obiectivul pentru care perseverezi și care te motivează să mergi mai departe, anume Succesul!”, afirmă el.

Totodată, Grigore Lupașcu ne-a spus ce planuri are pentru acest an: „Pentru 2017 mi-am propus să realizez acele obiective și direcții strategice care le-am trasat împreună cu echipa Centrului instructiv, cu susținerea factorilor de decizie din Departamentul Instituțiilor Penitenciare și a Ministerului de Justiție precum și atragerea partenerilor din sectorul ONG-urilor și din sectorul academic, partenerilor de dezvoltare din țară și de peste hotare, pentru a consolida și dezvolta indicatorul de calitate în procesele de formare inițială și continuă a personalului de penitenciare”, a punctat șeful Centrului instructiv.

lupascu2

lupascu1

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților