[ X ]
Energia electrică se ieftinește: ANRE a aprobat reducerea tarifelor pentru consumatorii finali
29 Iulie

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în ședința publică din 29 iulie 2025, noi prețuri reglementate pentru furnizarea energiei electrice către consumatorii finali.

Consumatorii deserviți de Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L. vor achita 359 bani/kWh, cu 51 bani (12,5%) mai puțin decât în prezent. Pentru consumatorii deserviți de S.A. „FEE-Nord” S.R.L., tariful va fi de 400 bani/kWh, în scădere cu 68 bani (14,6%).

Reducerea tarifelor a fost determinată de următorii factori:
– scăderea cu 11% a prețului mediu de achiziție a energiei electrice, de la 2,78 lei/kWh la 2,47 lei/kWh,
– ajustarea tarifelor pentru serviciile de transport prestate de Î.S. „Moldelectrica”,
– corectarea devierilor tarifare înregistrate de furnizori pe baza veniturilor realizate anul trecut.

Inapoi la arhiva noutaților