[ X ]
Eliminarea Marinei Tauber din cursa electorală pentru Primăria Bălți – „comandă” sau „influență” politică? Igor Boțan explică
11 Decembrie

Analistul politic, Igor Boțan, a explicat care este diferența dintre noțiunile „comandă politică” și „influență politică” pentru a analiza dacă eliminarea Marinei Tauber din cursa electorală pentru Primăria Bălți a fost „comandă” sau „influență” asupra instituțiilor responsabile de scrutin, transmite CURENTUL.

Igor Boțan a spus că însăși procesul electoral este unul politic.

„Există factorul politic în orice scrutin electoral. Noi nu facem diferența de noțiunea „influența politică” și „implicarea politică”. Noi vedem că în sfârșit ANI începe să-și exercite atribuțiile și vedem și un șir de dosare legate de îmbogățire ilicită. Ne gândim „ce-i asta: comandă politică sau influență politică?”. Cred că după modul în care își desfășoară activitatea actuala guvernare, toată lumea a înțeles mesajul. Potrivit legislației, fiecare instituție independentă este obligată să prezinte rapoarte. Rapoartele vor fi temei pentru aprecierea eficienței acestei instituții. Nu ne putem permite să avem instituții care nu-și realizează competențele.

Procesul electoral este însăși politic. Că cetățenii sunt cointeresați ca să nu aibă comenzi politice asta e clar, există influențe politice, dacă CEC a auzit mesajul că trebuie să-și realizeze atribuțiile care le are, ei fac acest lucru. Aș spune că astfel de influență politică este una benefică.

Dacă reflectăm asupra cazului Marina Tauber – Care este interesul PAS? La Bălți orice partid a avut un suport la limite. Cu ce era să se fi ales PAS dacă candidatul acestei formațiuni nu intra în turul II? Doar cu tot felul de ponoase. Acum mai avem acest mesaj al Partidului „Șor” de a crea un  Front al Salvării Naționale împotriva PAS. Trebuie să presupunem că e comandă politică, cei din PAS când fac asemenea comenzi nu se gândesc oare la asemenea consecințe? Mi se pare absolut irelevant”, a spus Igor Boțan în cadrul unor dezbateri publice.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților