[ X ]
El e noul secretar general al Parlamentului! (update)
11 Iunie

Deputații socialiști și cei din Blocul ACUM s-au întrunit, astăzi, într-o nouă ședință a Parlamentului, transmite CURENTUL.

La ședință participă 61 deputați.

De menționat că, Biroul permanent al Parlamentului a decis că, pe ordinea de zi astăzi vor fi discutate trei proiecte de legi.

UPDATE 14.05: De menționat că, astăzi, deputații vor dezbate proiectele de lege ce vizează anularea sistemului electoral și revenirea la sistemul electoral proporțional și îmbunătățirea procesului electoral în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția; stabilirea datei alegerilor locale generale (20 octombrie 2019), precum și modificările la legislație astfel încât să se extindă cu patru ani termenul de aplicare a prevederilor legale care se referă la alegerile pentru primăriile și consiliile locale din sectoarele municipiului Chișinău, dar și un proiect de lege pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură.

UPDATE 14.07. Speakerul Zinaida Greceanîi a anunțat că a semnat un ordin prin care a numit un nou secretar general al Parlamentului. Astfel, este vorba de Adrian Albu.

UPDATE 14.45: În timpul ședinței, șeful fracțiunii socialiștilor în Parlamentul RM, Vlad Batrîncea, a venit cu un apel către Pavel Filip.

„Vedem că fostul Guvern Filip nu cedează Guvernului legitim. Pe parcursul zilei de ieri, dar și azi, mai mulți primari și consilieri au anunțat că recunosc Guvernul Sandu. Aseară, la ora 16.00, Primarii și consilierii, care au adus mesaje de încurajare Guvernului Sandu, au fost aduși la o ședință cu Pavel Filip. Vin cu un mesaj către Pavel Filip – nu intimidați oamenii, nu-i amenințați. Oamenii au tot dreptul la poziția lor, e dreptul lor. Să venim cu un demers către comunitatea internațională, ca să o informăm”, a spus deputatul socialist.

UPDATE 15.13: Deputatul socialist Vlad Bătrâncea a declarat că este necesară introducerea votului electronic, pentru că una dintre cele mai mari probleme în ceea ce ține de fraudarea alegerilor sunt listele electorale.

UPDATE 15.17: Parlamentul, cu unanimitate de voturi ale celor prezenți, a adoptat, în prima lectură, proiectul de lege privind modificarea Codului electoral – ce presupune anularea sistemului mixt și revenirea la sistemul proporțional de vot.

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a spus că vor urma o serie de amendamente pentru lectura a II-a. „Deputații sunt îndemnați, în termen legal de 10 zile, să depună amendamentele referitor la acest proiect de lege, dar, vă rog, să fie foarte bine argumentate”, a spus Speakerul.

UPDATE 15.28: Parlamentul a adoptat, în prima lectură, proiectul de lege privind modificarea articolului 20 din Codul electoral nr.1381/1997, în ceea ce ține de numirea membrilor Comisiei Electorale Centrale.

UPDATE 16.02: Deputații au adoptat, în primă lectură, Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură nr.3/2016 (art.11, 17, 20, ș.a.), ce ține de numirea procurorului general. Pentru lectura a doua, deputații urmează să vină cu amendamente, în format scris, la Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților