Teodor Cârnaț, membru al Consiliului Superior al Magistraturii din Republica Moldova, ne-a povestit, în cadrul proiectului CURENTUL „Amintiri din copilărie” dedicat Zilei Internaționale a Copiilor care a fost cea mai memorabilă amintire din copilărie și cum este copilăria celor 7 moștenitori ai săi.
„Cea mai memorabilă amintire din copilăria mea este legat de un eveniment mai mult negativ. Când eram student la Facultate, la Universitatea „Ion Creangă”, am venit acasă la părinții mei ca să iau de-ale gurii, ca orice student care a ducea lipsă de bani. M-am dus acasă cu bicicleta. La plecare am decis să iau o geantă cu cartofi, pe care am pus-o pe portbagaj. Tata s-a apropiat de mine și mi-a spus, cuprinzându-mă în timp ce-mi scutura geanta plină cu cartofi: „Teo, dragul tatei, să ți-i minte, bărbații aduc acasă, dar nu iau de acasă”. Acest moment a fost pentru mine unul dureros, dar acum când au trecut atâția ani, iar tatăl meu nu mai este, îi mulțumesc foarte mult! Datorită acestui sfat eu am realizat multe în viață. Atunci cartofii nu i-am mai luat, m-am întors plângând la Chișinău și mi-am pus scopul să-mi găsesc de lucru. Ca rezultat, la moment, mă consider o persoană bogată. Nu mă refer la bani, ci la dragostea față de copiii mei”, spune Teodor Cârnaț.
Teodor Cârnaț ne-a povestit cum este viața celor șapte copii ai săi.
„Am șapte copii – patru fete și trei băieți. Azi dimineață i-am trezit chiar eu, cei drept băieții mai repede se trezesc, iar fetele mai greu. Pe Emanuela am luat-o pe umăr direct din pat. Ea și-a luat și perna cu ea, să nu facă sport. Până la urmă s-a trezit și ne-am plimbat în Parcul Valea Morilor. O motivez să facă sport, căci băieții mei aleargă zilnic. Copiii mei învață la Gimnaziul nr. 53, fac muzică, sport, etc.. Noi ne dorim ca ei fie cât mai puțin dependenți de televizor, internet, să se afle mai mult în mișcare. Acest lucru îi va ajuta mai mult ca să reușească în viață”, spune el.
Întrebat ce ar trebui de făcut pentru ca viitoarele generații să aibă parte de o copilărie frumoasă, într-o țară bine dezvoltată, Teodor Cârnaț ne-a răspuns:
„Eu cred că e bine ca copii să se asocieze în unele organizații, cum era anterior, astfel vom depista ce aptitudini au, ce talente. Ar trebui să fie deschise săli de manifestație culturală, căci mulți copii vor să se implice în acțiuni, dar nu au unde. Aici mă refer și la Gimnaziul nr. 53 unde învață 500 de copii, inclusiv ai mei. Profesorii sunt dintre cei mai buni, dar nu a unde să desfășoare activități. La fel, pentru a avea o copilărie fericită statul trebuie să le asigure un minimum de existentă, iar până la vârsta de 18 ani trebuie să le fie acordată o îndemnizație. Consider că e bine ca și în Republica Moldova să fie elaborată o lege prin care să acordăm dreptul la vot din momentul nașterii. În felul acesta, partidele noastre politice se vor orienta mai mult și spre politici familiale”, mai crede juristul.
Anastasia Borta