Cea de-a doua ediție a Platformei de discuții pentru eficiență energetică, dedicată asociațiilor de locatari, a adus în prim-plan provocările și oportunitățile reabilitării energetice a blocurilor locative din Republica Moldova. Evenimentul care a avut loc în cadrul Expoziției internaționale Moldenergy, a reunit reprezentanți ai autorităților publice, ai asociațiilor de locatari, companii de construcții, experți și parteneri internaționali, cu accent pe mecanismele de sprijin disponibile prin Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM) gestionat de Centrul Național pentru Energie Durabilă.
„Eficiența energetică este o politică publică strategică, ce aduce beneficii simultan cetățenilor, economiei și securității țării. Un leu investit în acest domeniu poate genera 4 lei în economia locală, prin noi locuri de muncă și creștere economică. Pentru a mobiliza aceste investiții la scară largă, avem nevoie de un efort colectiv: statul oferă mecanismele necesare și predictibilitate, sectorul privat execuție de calitate, iar beneficiarii participă prin implicare activă. Unitatea de efort este cheia care poate transforma programele inițiate într-o veritabilă reformă națională.” a declarat, Ion Muntean, directorul CNED.
Discuțiile au evidențiat că eficiența energetică în clădiri depășește dimensiunea tehnică, fiind un proces care necesită implicarea activă a Asociațiilor și a locatarilor. Totodată, participanții au subliniat că instrumentele de sprijin sunt deja funcționale, iar beneficiile sunt tangibile – reducerea consumului de energie, facturi mai mici și un confort sporit.
„Sectorul rezidențial are o pondere foarte mare în consumul total de energie – peste 50%. Acest lucru ne determină să ne concentrăm pe reducerea consumului în locuințe. Suntem într-un moment în care nu mai vorbim despre proiecte pilot, ci despre programe reale, deja implementate și cu rezultate demonstrate. Avem produse de finanțare funcționale și invităm fiecare asociație de locatari să aplice și să valorifice aceste oportunități”, a declarat Vitalie Mîța, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei.
Partenerii internaționali au evidențiat importanța intervențiilor în contextul creșterii costurilor la energie.
„Suntem mândri să susținem acest domeniu în Republica Moldova, inclusiv prin alinierea cadrului legislativ la standardele europene, colaborarea cu sectorul bancar pentru dezvoltarea unor produse financiare atractive și sprijinirea programului FEERM. În acest an, cu suportul Danemarcei, CNED va lansa un nou produs de finanțare dedicat construcției de Case Pasive, care va reduce semnificativ consumul de energie și va aduce locuințele la un nou standard de eficiență energetică”, a subliniat Jasmin Frentzel Sørensen, adjunct al șefului misiunii al Ambasadei Danemarcei în Republica Moldova.
Norvegia, de asemenea, a sprijinit un proiect pilot pentru realizarea auditurilor energetice în 15 blocuri locative mici. „Creșterea prețurilor la energie se resimte în bugetele gospodăriilor, iar necesitatea intervențiilor este evidentă. Renovarea energetică are un potențial considerabil, iar proiectele pilot demonstrează rezultate promițătoare. Aducem expertiză internațională și soluții aliniate la cele mai bune practici europene, adaptate contextului local. Valorificăm inclusiv experiența Fondului pentru Eficiență Energetică din Ucraina”, a menționat Cristian Borchard, manager de implementare în cadrul proiectului E4M.
Directorul Centrului pentru Energie Durabilă (CNED), Ion Muntean, a prezentat soluțiile financiare dezvoltate prin programul FEERM, menite să accelereze investițiile în sectorul rezidențial. „Am dezvoltat o gamă de produse financiare adaptate pieței, iar proiectele sunt deja în derulare, cu o dinamică bună. Obiectivul nostru este reducerea facturilor la energie cu peste 100 de milioane de lei anual pentru beneficiarii programului”, a declarat Ion Muntean.
Programul FEERM dispune de un buget de peste 1,4 miliarde de lei până în 2027 și vizează renovarea a cel puțin 507 mii de metri pătrați de locuințe, dintre care 50% sunt în clădiri rezidențiale multifamiliale. Finanțarea include granturi de până la 70% pentru Asociațiile de Proprietari din Condominiu, iar familiile vulnerabile energetic pot beneficia de compensații de până la 90% din contribuția proprie, prin Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice. În prezent, CNED colaborează cu 72 de Asociații de Proprietari din Condominiu, dintre care 17 au deja contracte de finanțare. Pentru anul 2026 este planificat un buget de 200 de milioane de lei pentru 44 de APC.
Un nou apel a fost lansat de către CNED, recent, pentru APC cu ajustări ale produsului financiar. În cadrul acestui apel sunt eligibile inclusiv blocurile construite după 2005, dacă necesită lucrări de termoizolare, iar asociațiile contribuie cu 10% din costul auditului energetic. Sunt finanțate toate măsurile care reduc consumul de energie sau protejează investițiile, inclusiv instalarea sistemelor fotovoltaice, cu condiția termoizolării clădirii.
Ion Muntean a subliniat că valoarea proiectelor inițiate variază între 3 și 24 de milioane de lei. În cazul asociațiilor mari, contribuția proprie rămâne o provocare, ceea ce a evidențiat necesitatea unui mecanism de finanțare și garantare dedicat, aflat în consultare publică.
În cadrul evenimentului a fost prezentat în premieră Mecanismul de garantare și compensare financiară, care prevede acordarea de garanții financiare și compensații pentru creditele contractate de APC. Garanțiile pot acoperi peste 90% din valoarea creditului, iar rata dobânzii va fi plafonată la 5% pentru beneficiari, diferența fiind compensată de CNED. Scopul este facilitarea accesului la finanțare și crearea unor condiții predictibile pentru investiții. Mecanismul de finanțare și garanție urmează să fie supus consultărilor publice.
Totodată, în cadrul evenimentului a fost prezentat conceptul unui nou mecanism de finanțare „Case Pasive”, destinat locuințelor individuale, care va oferi granturi în regim pilot. Mecanismul pilot va testa un model de sprijin pentru construcția a 10 locuințe noi conform standardului Casă Pasivă (PHI), cu perspective de extindere ulterioară la nivel național. Grantul va acoperi doar o parte din investiție, restul fiind privat, iar plata finală se face după certificarea Casă Pasivă PHI. Toate locuințele vor trebui să respecte standardele minime de performanță energetică, iar mecanismul va fi deschis pentru aplicare după consultare și aprobarea Comitetului de Finanțare și Risc al CNED.
Platforma de discuții a fost organizată de Centrul Național pentru Energie Durabilă în comun cu Ministerul Energiei şi cu suportul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova”. E4M este implementat de GIZ împreună cu Guvernul Republicii Moldova, finanțat de Guvernul Germaniei și cofinanțat de Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca.