[ X ]
Efectele ninsorii: O porțiune de drum a fost închisă, iar câteva puncte de trecere a frontierei și-au sistat activitatea
6 Ianuarie

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor informează că începând cu ora 18:00 a fost sistată circulația și pe porțiunea de drum Slobozia Mare-Vulcănești din sudul Republicii Moldova, transmite CURENTUL.

De asemenea, rămâne închis și segmentul Ciumai-Burlăceni, tot de pe traseul M3. Șoferii sunt rugați să aleagă drumurile ocolitoare pentru a evita să rămână întroieniți. Informăm că se circulă cu dificultate pe majoritatea traseelor din sudul, dar și centrul Republicii Moldova, din cauza avertizării cod portocaliu de vreme rea.

Astăzi, 6 ianuarie, Administrația de Stat a Drumurilor a intervenit cu  214 utilaje și 334 de muncitori la curățarea drumurilor și au fost presărate 1836 tone de material antiderapant. În legătură cu starea vremii, punctele de trecere a frontierei „Cișmichioi”, „Giurgiulești-Galați Fero”, „Ceadîr-Lunga-Novîe-Troianî” și „Vulcănești” și-au sistat temporar activitatea.

Totodată, MTID, Agenția Națională Transport Auto (ANTA), în comun cu Inspectoratul Național de Patrulare (INP) au efectuat în această dimineață o operațiune de amploare, atât pentru a combate traficul ilicit de persoane, cât și pentru ameliorarea situației în domeniul traficului rutier.

În urma verificărilor s-a constatat că mai mulți conducători auto nu dețin certificatele de competență profesională, precum și lipsa actelor ce confirmă testarea tehnică a unităților de transport. De asemenea, sancțiuni au fost aplicat și pentru conducătorii auto de microbuze și taxi  care nu aveau plăcuțele de înmatriculare în corespundere cu prevederile legislației naționale.

Numai în primele ore de la declanșarea activității au fost sancționați 19 conducători auto. Acțiunile de verificare inopinată a șoferilor vor continua și în zilele următoare.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților