Acum câteva zile, m-a vizitat un fost coleg de facultate, dornic să discute despre ce se mai întâmplă în politica moldovenească. Dintr-o vorbă în alta, am ajuns să discutăm şi despre referendumul de demitere a Primarului capitalei, Dorin Chirtoacă, preconizat pentru data de 19 noiembrie.

Supărat, fostul meu coleg mi-a spus că, deşi a aşteptat mult acest referendum, acum se gândeşte dacă face să meargă la vot sau nu. „Nu mă interesează dacă dosarele lui Chirtoacă au la bază motive politice sau juridice – e treaba lor şi se vor descurca ei cumva. Pe mine mai mult mă interesează că Chirtoacă a distrus oraşul şi ar trebui înlăturat din funcţie. Dar când mă gândesc ce ar putea urma, dacă-l înlăturăm… În ultimele zile, de câte ori trec pe lângă porţile oraşului, îmi pare că văd tancuri ruseşti prin tufişuri. Nu glumesc deloc. Tare m-am săturat de ţara asta în care tot timpul trebuie de ales răul cel mai mic şi niciodată nu se poate de ales ceea ce e cu adevărat bun”.

Am înţeles aluzia fostului meu coleg. Or teza că înlăturarea lui Chirtoacă ar însemna numaidecât „să dăm capitala pe mâna ruşilor” e destul de vehiculată în ultimul timp în rândurile locuitorilor capitalei şi presupun că nu în zădar. Unica şansă a lui Dorin Chirtoacă într-adevăr este ca lumea să fie speriată că „vin ruşii”. Pentru că lucrurile în Chişinău stau foarte prost (chiar dacă Dorin Chirtoacă a făcut şi lucruri bune) şi nu trebuie să ne ascundem după deget, să ne facem că nu vedem degradarea din jur sau să mergem pe principiul: „Он конечно сукин сын, но это наш сукин сын».

În genere, această „abordare electorală” este una specific moldovenească şi de regulă ne joacă festa. De la 2009 încoace (dar şi mai înainte) am tot ales diferite guvernări pe acelaşi principiu al răului mai mic. Ştim că cei pe care-i alegem fură ca-n codru, dar îi votăm cu gândul că, dacă nu o facem, „vor veni ruşii”. Iar ei ştiu că „venirea ruşilor” e punctul nostru slab şi joacă pe aceasta în cel mai cinic mod. De teamă „să nu vină ruşii”, am închis ochii la furtul miliardului şi chiar am acceptat ca povara întoarcerii lui să ne fie pusă în spate. De teamă „să nu vină ruşii”, am tăcut când s-a distrus tot ce înseamnă economie. De teamă „să nu vină ruşii”, nu am făcut nimic când am văzut cum „pro-europenii” noştri au „fugărit” cam toţi cetăţenii din ţară”. De teamă „să nu vină ruşii”, am tolerat în toţi aceşti ani corupţia, birocraţia, protecţionismul etc. De teamă „să nu vină ruşii”, am închis ochii la compromiterea reformelor, la subminarea activităţii instituţiilor democratice, la capturarea statului de către un grup de persoane etc. Şi unde am ajuns cu această „teamă să nu vină ruşii”, cred că nu ne place nimănui.

Doamne fereşte eu nu îndemn să fie subestimat pericolul ca Moldova să revină în sfera de influenţă a Rusiei, după cum nu trebuie subestimat nici un pericol ce vine din exterior, inclusiv din Vest, care ar însemna măcar şi cedarea parţială a suveranităţii şi independenţei noastre. Dar, nici să exagerăm nu trebuie.

…Vă spun sincer: nu sunt nici adeptul lui Dorin Chirtoacă şi nici nu fac parte dintre acei care vor să-l vadă demis cu orice preţ. Ceea ce aştept eu de la referendumul din 19 noiembrie este ca cetăţenii să-şi poată spune opinia sau manifesta atitudinea sincer, neinfluenţaţi şi nesperiaţi de nimeni. Să procedeze fiecare cum vrea: cei ce vor să boicoteze – să stea acasă sau să meargă la pescuit; cei ce vor să-l susţină direct pe Dorin Chirtoacă – să meargă la vot şi să voteze împotriva demiterii lui; cei ce vor să-l vadă demis – să voteze pentru aceasta. Important e ca despre Dorin Chirtoacă să se judece prin prisma reuşitelor şi eşecurilor sale, a oportunităţii sau inoportunităţii rămânerii sale în funcţie, dar nu sub ameninţarea „unor tancuri ruseşti, care stau pitite printre tufarii de la marginea oraşului”. Pentru că, dacă vom continua să votăm sau să acţionăm cu gândul la tancurile ruseşti, departe nu vom ajunge. Nici în cazul referendumului din acest an, nici în cazul alegerilor parlamentare de la anul.

Dumitru Spătaru