[ X ]
[ X ]
EcoVisio lansează www.iarmareco.md, prima platformă multivendor din Republica Moldova pentru producătorii locali, sociali și ecologici
23 Februarie

Organizația non-guvernamentală EcoVisio lansează prima platformă multivendor din Republica Moldova, www.iarmareco.md,pentru producătorii locali, sociali și ecologici, transmite CURENTUL.

Lansarea va avea loc sub forma evenimentelor online prim platforma ZOOM și direct pe pagina de Facebook IarmarEco pe data de 28 februarie.

„Această platformă vine să încurajeze producătorul local și antreprenoriatul social din Moldova prin posibilitatea de vânzare online a produselor locale și a serviciilor. Evenimentul are un scop social, fiind public și gratuit atât pentru expozanți, cât și pentru vizitatori.

Producătorii locali se pot înregistra gratuit pe platforma iarmareco.md completând informații despre afacerea și produsele sau serviciile pe care le deține direct pe site. Echipa EcoVisio va asista și sprijini fiecare producător care dorește să își deschidă propriul magazin online pe platformă, astfel să își poată vinde produsele nu numai în regiunea în care se află, ci în toată țara”, menționează organizația.

Peste 95 de producători locali sunt deja înregistrați pe iarmareco.md și vând – de la produse certificate ecologic până la artizanat local și servicii pentru procesarea deșeurilor sau economisirea energiei. EcoVisio va sprijini în continuare promovarea iarmareco.md prin intermediul rețelelor sale sociale pentru o mai bună informare și promovare.

“Restricțiile anului 2020 ne-au motivat să trecem târgul IarmarEco la un format online. Cu sprijinul Entrepreneurship Academy al fondului EFSE și Fundația LED Moldova, EcoVisio a creat și a implementat conceptul unei platforme de comerț electronic, www.iarmareco.md, care are scopul încurajarea producătorilor locali să fie mai vizibili, precum și promovarea produselor locale, naturale și tradiționale, create cu dragoste în Moldova”, a declarat Vladimir Ternavschi, Director Executiv AO ”EcoVisio”.

Platforma IarmarEco este elaborată de EcoVisio, cu suportul financiar din partea Entrepreneurship Academy al fondului EFSE, în cadrul inițiativei EU4Business precum și Fundația LED Moldova (Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein), și promovată cu suport financiar din partea ERIM (anterior IREX Europe) în cadrul proiectului COVID-19: Reziliența și Durabilitatea Societății Civile, finanțat de Uniunea Europeană.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților