Economistul de la centrul de analize economice Expert Grup, Sergiu Gaibu, s-a referit, în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă, despre modificările aduse la politica fiscală și vamală propuse de Ministerul Finanțelor, transmite CURENTUL.
Expertul spune că măsura ce ține de taxa de drum încorporată în prețul combustibilului este mai plăcută pentru cei care utilizează automobilul mai puțin, cum ar fi, spre exemplu, familiile care utilizează preponderent automobilul pentru ca să meargă, bunăoară, la țară, iar prin oraș mai curând utilizează transportul public.
„Pentru această categorie de automobiliști garantat că măsura respectivă este în avantajul lor. Plus la aceasta trebuie să înțelegem că taxele în general trebuie să fie corelate cât mai apropiat de un indicator care asigură executarea obiectivului care ține de taxa respectivă. Dacă vorbim de utilizarea drumului, evident că cea mai multă utilizare o au cele care circulă mai mult și de cele mai multe ori sau într-un oarecare grad de corelație, fiindcă niciun indicator nu este perfect, dar un oarecare grad de corelație este că cu cât automobilul este mai greu, cu atât el consumă o cantitate mai mare de combustibil”, spune Sergiu Gaibu.
De asemenea, economistul a punctat că cel mai mare avantaj îl vor avea automobilele eletrice.
„… dar ele și acum au cele mai mici plăți pentru drumuri, dar eu cred că noi ca societate trebuie să fim de acord cu o astfel de soluție, fiindcă trebuie să fie stimulate achizițiile de automobilele electrice care sunt mai puțin sau semnificativ mai puțin poluante decât automobilele clasice. Eu personal aș fi pentru majorarea accizelor, dar aceasta nu ține de utilizarea drumurilor, ci mai curând de partea ecologică, fiindcă dieselul, spre exemplu, este interzis în multe orașe din Europa și amploarea acestui fenomen este tot mai largă. De ce? Pentru că, din păcate, motoarele diesel produc cea mai mare cantitate de substanțe nocive în cupaj cu calitatea nu prea bună a combustibilului livrat în Republica Moldova, plus practica aceasta de a nu verifica calitatea gazelor de eșapament face ca acest tip de transport să fie cu un risc sporit pentru populația Republicii Moldova, iar, dacă privim orașul Chișinău, unde concentrația populației pe kilometrul pătrat este mai mare decât în Berlin, bunăoară, evident lucrul acesta intensifică utilizarea transportului și, respectiv, concentrația de gaze periculoase”, mai spune expertul.
Sergiu Gaibu spune că corect ar fi ca această taxă să fie corelată cu combustibilul.
„Deci, din punctul de vedere al obiectivului fiscal, este mai corect să fie corelată această taxă cu combustibilul, care este, să spunem așa, cel mai apropiat indicator de obiectivul acestei taxe, indiscutabil sunt și anumite elemente care trebuie să fie privite în afara strict a bugetului, cum ar fi, de exemplu, transportul sau echipamentele agricole care nu utilizează drumurile, dar pentru acest tip poate ar trebui să prevadă Ministerul Finanțelor un mecanism de rambursare.
Apropo, din datele Ministerului Finanțelor rezultă că suma încasată la momentul actual și ei de asemenea nu urmăresc să majoreze această taxă per ansamblu, ar rezulta circa un leu per litru”, mai spune Sergiu Gaibu.
Cristina Parfeni