[ X ]
Echipamente și utilaje medicale oferite de compania DFM medicilor din R. Moldova; Administrația Spitalului de Urgență apreciază înalt donația
4 Aprilie

Administrația Spitalului de Urgență a apreciat înalt donația oferită de compania DFM, care a constat în echipament de protecție pentru medici, dar și cinci videolaringoscoape. Echipamentul, dar și măsurile de precauție sunt printre necesitățile primordiale ale instituției și medicilor, notează directorul IMSP Institutul de Medicină Urgentă Chișinău.

Conducerea IMSP îi adresează mulțumiri Companiei ”DFM” S.R.L, personal dnei Nina Guranda, pentru donația impresionantă de echipamente de protecție, dezinfectanți, dar și cele 5 videolaringoscoape, se arată într-un mesaj pe pagina de Facebook a instituției, semnat de directorul institutului, Mihai Ciocanu.

„Suntem recunoscători și Vă mulțumim pentru gestul Dvs., pentru generozitatea și atenția pe care o exprimați față de necesitățile echipei noastre. Totodată, îmi exprim recunoștința, gratitudinea, aprecierea și admirația față de personalul medical care se dedică să facă ce știu ei mai bine, să salveze vieți”, scrie Mihai Ciocanu. Anume echipamentul pentru medici, ceea ce reprezintă și cea mai importantă parte a donației oferite de DFM, reprezintă una din necesitățile prioritare ale medicilor. „Personalul medical este expus în fiecare secundă riscului de a se îmbolnăvi cu acest virus necruțător COVID-19, de aceea echipamentul, dar și măsurile de precauție sunt unele dintre necesitățile primordiale”, se arată în mesaj.

Amintim că în contextul situației legate de răspândirea COVID-19 și riscurile la care sunt expuși medicii, DFM a alocat peste 600 de mii de lei pentru procurarea echipamentelor de protecție și a diferitor necesități pentru medicii din prima linie. Printre acestea sunt: echipamente de protecție, combinezoane, dar și cele cinci videolaringoscoape pentru intubare. Aceste, dar și alte utilități au fost transmise Institutului de Urgență, Spitalului „”Toma Ciorbă”, dar și altor instituții medicale din Republica Moldova. „În plină pandemie de COVID-19 la nivel mondial, compania DFM oferă tot sprijinul posibil medicilor moldoveni. Îi ajutăm pe eroii noștri cum putem. În primul rând ne gândim la viața și sănătatea lor. Iată de ce am depus toate eforturile ca să asigurăm cât mai mulți medici cu echipamentul necesar. În această perioadă am alocat peste 600 de mii de lei pentru procurarea echipamentelor de protecție și a diferitor necesități pentru medicii din prima linie”, a scris DFM.

Inapoi la arhiva noutaților