[ X ]
Echipajul SMURD a transportat o femeie dintr-un spital din Italia în Moldova
13 Martie

Echipajul SMURD, din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care a preluat femeia de 59 de ani dintr-un spital din Italia, a ajuns astăzi în țară, transmite CURENTUL.

Pacienta este cetățean al Republicii Moldova, iar pe parcursul drumului, aceasta a fost monitorizată și asistată medical de către un echipaj SMURD, cu o ambulanță de terapie intensivă.

Toată intervenția tur-retur a durat 72 de ore, timp în care au fost încheiate toate procedurile de rigoare.

Solicitarea pentru transport asistat de către un echipaj SMURD, a fost făcută de către rudele femeii care suferă de o maladie.

Este de menționat că până acum, au fost înregistrate peste 12 astfel de intervenții SMURD transfrontaliere.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților