Membrii Biroului Permanent al Partidului Social Democrat European s-au întrunit ieri în ședință, pentru a discuta despre mersul campaniei preelectorale pentru alegerile locale generale, procesul de identificare a candidaților pentru funcția de primar, consilieri raionali și locali. Potrivit informațiilor prezentate, PSDE va avea candidați în majoritatea localităților Republicii Moldova, inclusiv în orașe și municipii.
Președintele Ion Sula a menționat că practic zilnic merge în teritoriu și discută cu oamenii, care sunt dezamăgiți de acțiunile guvernării PAS și își doresc o schimbare în bine. „Suntem convinși că PSDE va obține un scor electoral bun în scrutinul din toamnă, pentru că avem în echipă oameni profesioniști, dedicați și responsabili, determinați să susțină integrarea europeană a țării și să crească calitatea vieții cetățenilor”, a declarat liderul social-democrat european.
Mai mult, în ultima perioadă, echipa PSDE devine mai puternică și mai valoroasă, rândurile partidului completându-se cu membri noi în fiecare zi. Acest lucru se întâmplă în pofida presiunilor de tot felul, venite și din partea partidelor cu reprezentativitate mare la nivel național, cât și din partea unor partide noi formate, anonime, care încearcă să ne pună piedici. Dar nu mor caii când vor câinii. Noi avem drumul nostru și suntem mai uniți ca niciodată!
Candidații PSDE sunt persoane notorii, apreciate de cetățeni pentru rezultatele concrete pe care le-au realizat în comunitățile lor. Actualmente, PSDE are 152 de primari și 7 președinți de consilii raionale.