Lucrările de reparație capitală la turbina și generatorul Nr. 3 de la “Termoelectrica” S.A. avansează în ritm rapid și cu un mic avans de la termenul prevăzut în graficul de execuție. În aproximativ două săptămâni de la începutul acestora, echipa “Horus” a realizat deja circa 20% din activități pentru principalele tipuri de lucrări.
În data de 15 iulie 2022, ambele rotore ale turbinei au fost demontate. Acum, sunt finalizate pregătirile și măsurările necesare pentru scoaterea rotorului generatorului Acum o săptămână a început etapa de diagnosticare și control al turbogeneratorului.
”Până acum, au fost efectuate acțiuni de pregătire specială a suprafețelor pieselor supuse diagnosticii tehnice, o activitate pe cât de importantă, pe atât de migăloasă și care necesită un înalt nivel de calificare al specialiștilor implicați în lucrări. Ne planificăm să finalizăm această etapă până în data de 31 iulie. În scopul garantării calității și a creșterii securității în exploatare, procesul tehnic dat prevede obligativitatea consultării cu uzina producătoare a echipamentelor, atât la nivel de acte, cât și al formularelor îndeplinite la etapa de dezambalare. Acest aspect este important și pentru elaborarea programului de testare și verificare al echipamentelor tehnice supuse temperaturilor înalte de peste 400 grade C. În așa fel este elaborat și programul care necesită a fi implementat pentru prelungirea resursei de funcționare a turbogeneratorului”, anunță compania.
Lucrările de reparație capitală la turbina și generatorul Nr. 3 de la “Termoelectrica” S.A. urmează a fi finalizate până în data de 1 octombrie, astfel ca principala surse de cogenerare din țară să fie funcțională în noul sezon de termoficare.
“Horus” este o companie moldovenească, cu experiență de activitate de aproape 30 de ani și cu proiecte de succes realizate atât în Republica Moldova, cât și peste hotarele țării. În activitatea sa, “Horus” colaborează cu diverse companii mari din întreaga lume, atât din Vest, cât și din Estul țării noastre, inclusiv “Siemens”, “ABB”, “Power Machines” etc.