[ X ]
Echipa de avocați a lui Vlad Filat îndeamnă membrii Comisei de anchetă privind frauda bancară să fie atenți la declarațiile politice
24 Septembrie

În legătură cu declarațiile Președintelui Comisiei parlamentare de anchetă privind elucidarea circumstanțelor devalizării sistemului bancar referitor la Raportul Kroll și implicarea lui Vlad Filat, echipa de avocați a fostului Premier a venit cu unele precizări, informează CURENTUL.

Prin intermediul unui comunicat de presă, avocații lui Vlad Filat comunică următoarele:

  • Modul de prezentare a informațiilor incomplete aduce un prejudiciu de imagine și de credibilitate atât domnului Vlad Filat, cât și Comisiei de anchetă;
  • Referințele de la constatările și persoanele menționate în Raportul Kroll urmează a fi tratate cu maximă responsabilitate. Compania Kroll a stipulat că informațiile referitoare la companiile atribuite domnului Vlad Filat au fost identificate din surse media, dar și din surse confidențiale, care nu au fost confirmate în mod independent;
  • Ținem să precizăm că, echipa de avocați a expediat companiei Kroll documente care dovedesc nevinovăția domnului Vlad Filat. În răspunsul său, compania Kroll a confirmat faptul că pot exista și alte documente sau informații la care nu a avut acces și care pot contrazice sau contesta concluziile extrase din documentația analizată;
  • Reamintim, că domnul Vlad Filat a inițiat mai multe procese de revizuire a cauzei sale penale urmare a descoperirii circumstanțelor esențiale care demonstrează nevinovăția sa;
  • Cu toate acestea, suma de 22 milioane de euro din raportul Kroll se regăsește în sentința de condamnarea abuzivă a domnului Vlad Filat în cadrul procesului de judecată care a avut loc cu ușile închise, în lipsa probelor concludente, cu respingerea cererilor apărării, în lipsa unei expertize financiar-bancare, etc.

„Echipa de avocați care apără interesele domnului Filat îndeamnă membrii Comisei de anchetă să fie atenți la declarațiile politice, deoarece acestea încălcă principiul prezumției nevinovăției și influențează opinia publică”, se menționează în același comunicat.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților