Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) a fost înregistrat oficial în Lista partidelor politice din Republica Moldova, informează CURENTUL.
„Pe parcursul a câtorva săptămâni din momentul anunțării intenției de a crea Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, echipa noastră a reușit să parcurgă toți pașii prevăzuți de legislație pentru înregistrarea unui partid politic. În această perioadă, în jurul nostru s-au adunat peste 1600 de cetățeni, care și-au depus semnătura pentru aderarea la PDCM și crearea formațiunii. Cinci Organizații teritoriale, create deja în această perioadă, și-au delegat participanții la Congresul de constituire a PDCM. Congresul a aprobat decizia de creare a Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, formațiune, care împărtășește doctrina politică creștin-democrată și este un partid de centru-dreapta. Obiectivul nostru principal – Dezvoltarea Republicii Moldova și îmbunătățirea vieții oamenilor prin consolidarea societății în jurul unor idei și scopuri comune”, a declarat Ion Chicu, președintele partidului nou.
Politicianul a spus subliniat că, după depunerea la Agenția Servicii Publice a setului de acte prevăzut de legislație pentru înregistrarea partidelor politice, instituția respectivă a înscris Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei în Registrul de stat al persoanelor juridice.
„Le mulțumim tuturor oamenilor care au crezut în noi la etapa de constituire! Din numele întregii echipe a PDCM invit oamenii cu dragoste de Țară, profesioniștii din toate domeniile vieții social-economice și politice, reprezentanții tuturor etniilor și generațiilor de moldoveni care locuiesc și muncesc acasă și peste hotarele Țării, să ne consolidăm pentru dezvoltarea Republicii Moldova!”, a conchis fostul Premier.