[ X ]
E oficial! Iată când se va desfășura ședința CSS și ce include agenda!
5 Martie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a dispus convocarea ședinței Consiliului Suprem de Securitate (CCS) pentru miercuri, 7 martie 2018, informează CURENTUL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, purtătorul de cuvânt al șefului statului, Ion Ceban, a declarat că în ordinea de zi sunt incluse subiectele care au fost anunțate anterior: „Raportul Kroll-2” și măsurile ce se impun a fi întreprinse în vederea pedepsirii celor care se fac vinovați de furtul bancar, precum și recuperării banilor. Acțiunile antistatale ale organizațiilor, formațiunilor, dar și ale reprezentanților autorităților publice locale, cu privire la tentativele și provocările îndreptate spre lichidarea statalității Republicii Moldova și activitățile care urmează a fi desfășurate de către organele de drept ale țării referitor la acest subiect. Proiectul noii Strategii a securității naționale, inclusiv ultimele declarații ale domnului Sturza cu privire la intenția și necesitatea procurării armelor letale”.

„În același timp, mai mulți membri ai CSS au solicitat ca în cadrul ședinței să fie dezbătute, de asemenea, concluziile din declarația miniștrilor de Externe ai țărilor-membre ale UE, făcută în cadrul recentei ședințe a Consiliului Afacerilor Externe cu privire la situația din Republica Moldova, dar și subiectul cu privire la așa-numita lege anti-propagandă, în contextul criticelor aduse de către mai mulți parteneri de dezvoltare, reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău, inclusiv a ambasadorului Delegației Uniunii Europene la Chișinău și a ambasadorului SUA. Cu alte detalii vom reveni pe parcurs”, a mai scris Ceban.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților