[ X ]
După 20 de ani a început producerea în masă a materialului de înmulțire și săditor viticol de categorii biologice superioare care permite creșterea recoltei și calității strugurilor
10 Iulie

După o pauză de circa 20 de ani, Institutul Științifico-Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare (IȘPHTA) a fondat plantații-mamă de material de categoria biologică „Bază” care va permite viticultorilor să crească recoltele de struguri de calitate, transmite CURENTUL.

Acest lucru este rezultatul eforturilor specialiștilor IȘPHTA și investițiilor din anii 2016-2018 în valoare de circa 120 de mii USD, oferite de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernul României pentru reabilitarea laboratorului de multiplicare in-vitro și a serei de aclimatizare a plantelor și dotarea Institutului cu tehnica agricolă necesară.

Potrivit experților din domeniu, calitatea incertă a materialului săditor (starea fitosanitară, puritatea biologică a soiului) este una din problemele majore ale sectorului viticol din Republica Moldova, iar materialul de plantare de calitate este esențial pentru stabilirea noilor plantații de vii competitive – atât de soiuri tehnice, cât și de masă. Calitatea strugurilor este foarte importantă mai ales pentru strugurii de masă care urmează să fie exportați și urmează să concureze cu strugurii produși în țările europene.

Materialul inițial de plantare pentru creșterea ulterioară a materialului săditor de categoria „Certificat” este plantat în prezent în câmp, pentru ca începând cu anul 2021 coardele recoltate să fie comercializate pepinierelor private pentru producerea butașilor pentru viticultorii din țară și la export. Plantațiile-mamă fondate în 2020 includ cele mai populare soiuri locale și autohtone de masă și de vin, precum Viorica, Riton, Feteasca neagră, Floricica, Legenda și Moldova.

Victor Bondarciuc, șeful Laboratorului de virusologi şi control fitosanitar al IȘPHTA, a explicat că în prezent în Republica Moldova nu este produs material săditor viticol cu calități biologice superioare de categoria „Certificat”. Un astfel de material săditor va asigura producătorii cu plantații viticole longevive, plante sănătoase, recolte înalte și struguri calitativi, a precizat șeful laboratorului.

Potrivit lui Scott Hocklander, șeful misiunii USAID în Moldova, sectorul vitivinicol este o carte de vizită a Moldovei, cu potențial de export în orice colț al lumii. Calitatea strugurilor însă este esențială pentru dezvoltarea sectorului, iar calitatea pornește de la materialul săditor. USAID apreciază rezultatele parteneriatului lansat în 2016 dintre Institutul Național de Horticultură, pepinierele private, ministerul de resort și partenerii de dezvoltare, care a permis relansarea producerii materialului săditor certificat. Iar decizia recentă a ministerului agriculturii de a investi în etapa de dezvoltare a producerii materialului săditor certificat, ne determină să continuăm promovarea sectorului vitivinicol în lume că să facem cunoscuți strugurii Moldova și vinul Viorica, a mai spus Scott Hocklander, șeful misiunii USAID în Moldova.

Reabilitarea sistemului de producere a materialului de înmulțire și săditor viticol de categorii biologice superioare se efectuează în baza Parteneriatului și Acordului de Înțelegere dintre Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova (MADRM), Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Oficiul Viei și Vinului al Republicii Moldova (ONVV), Fundația HEKS Moldova, facilitat de către USAID/APM. Recent, MADRM a aprobat finanțarea etapei următoare de dezvoltare a sistemului în valoare de 600 mii EUR.

Actualmente, în Republica Moldova sunt circa 130 mii de hectare de viță de vie, dintre care circa 12 600 de hectare sunt podgorii de struguri de masă. Totodată, producția globală de struguri în 2019 a fost de 730,2 mii de tone, dintre care 130 de mii de tone au fost struguri de masă. Exporturile de struguri de masă moldovenești sunt în continuă creștere. Exporturile către UE, reprezentând 25% din volum, de la doar 5% în 2013.

Cristina Pendea

IM1_0306 IM1_0326 IMG_5457 IMG_5460 IMG_5483 IMG_5493

Inapoi la arhiva noutaților