Dumitru Alaiba și-a luat rămas bun de la echipa Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), informează CURENTUL.
El a spus că, în activitate, a avut parte de oameni minunați.
„Despre oamenii minunați pe care i-am întâlnit în cale. Când am intrat în Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova doi ani jumate în urmă, i-am privit în ochi și le-am zis că vreau, atunci când ne vom despărți, să pot spune că mă mândresc că am avut ocazia să lucrez cu ei și ca ei să se poată mândri că au avut ocazia să lucreze cu mine.
Mult succes, Doina! Ai cea mai bună echipă din toate”, a menționat Dumitru Alaiba.