[ X ]
Drumul Cornești – Boghenii Noi – Năpădeni va fi reproiectat și supus licitației. Lucrările de reabilitare vor începe în primăvara 2019
30 Noiembrie

Raionul Ungheni va beneficia de un nou drum european. Drumul construit va asigura conexiunea a 20 de localități la rețeaua de drumuri naționale. Despre aceasta a anunțat ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, în cadrul întâlnirii cu primarii din raionul Ungheni, transmite CURENTUL.

După expirarea a 78% din timpul rezervat realizării contractului pe acest tronson, doar 2% din volumul lucrărilor a fost executat. Astfel a fost reziliat contractul cu antreprenorul. Ministrul a declarat că drumul Cornești – Boghenii-Noi – Năpădeni M5, care are o lungime pe peste 34 km, va fi reproiectat în cel mai scurt timp și va fi supus licitației, iar Banca Mondială asigură linia de creditare pentru construcția acestuia. Astfel, lucrările urmează să înceapă în primăvara anului 2019, imediat ce condițiile meteo vor fi favorabile.

În cadrul aceleași ședințe, primarii au împărtășit idei de proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii, sistemului de aprovizionare cu apă, precum și crearea noilor locuri de muncă.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților