[ X ]
Drepturile omului în R. Moldova în 2019. Iată constatările Amnesty International Moldova!
16 Aprilie

Drepturile omului în R. Moldova rămân a fi încă o mare provocare. Guvernele se axează pe interese politice. Aceasta este concluzia Amnesty International Moldova făcută în cadrul prezentării Raportului privind drepturile omului în R. Moldova în 2019, transmite CURENTUL.

Potrivit directorului executiv al Amnesty International Moldova, Veaceslav Tofan, niciunul dintre cele 3 Guverne, care au fost instituite în 2019, nu a reușit să ducă la capăt agenda sa, iar cheltuielile pentru asistența socială au fost cele mai mici din regiune.

„Odată cu criza politică a venit și decizia CEDO în cazul profesorilor turci. Curtea o constatat violarea drepturilor acestora. Cel puțin 5 dintre ei aveau statut de solicitant de azil. Toți au fost escortați forțat în Turcia și condamnați în baza acuzațiilor false. S-a demarat un proces penal pe numele fostului director SIS, dar nu avem nici un rezultat. Auzim că e de vină o singură persoană, dar noi credem că s-a acționat într-o echipă mult mai mare și au fost implicate mai multe instituții de stat. Odată cu răspândirea virusului, Turcia intenționează să elibereze câteva sute de cetățeni din închisoare. Igor Dodon poate cere ca profesorii turci să fie eliberați, noi am făcut chiar și o solicitare pentru ca Președinția să semneze petiția”, a spus Veaceslav Tofan.

Vice-președintele Consiliului Amnesty International Moldova, Mihai Durnescu s-a referit la reforma justiției și a menționat că și în 2019 rămâne sub semnul întrebării independența sistemului judecătoresc. „Comisia internațională a juriștilor, cât și APCE, susține ideea că magistrații și independența lor e subminată. Comisia a publicat un raport unde accentuează lipsa justiției independente. Se punctează că atentarea la independența juriștilor sunt semnele uzurpării puterii executive asupra celei judecătorești. Avem probleme și la capitolul libertatea de întrunire și asociere. Un caz de acest fel a fost consemnat la 20 martie, când câteva zeci de protestatari s-au întrunit pașnic în fața Judecătoriei Orhei, dar au fost întâmpinați de zeci de polițiști, care au dispersat mulțimea”, a spus expertul.

Referindu-se la cazurile de tortură, directorul Consiliului Amnesty International Moldova, Olesea Doronceanu, a spus că în 2019 numărul sesizărilor pe cazuri de tortură a scăzut, fiind înregistrate doar 13, dar numărul de rele tratamente a crescut, fiind înregistrate 833 de cazuri.

„ONG-urile care lucrează în acest domeniu au sesizat o scădere constantă a constestațiilor. Scăderea numărului de cazuri de tortură este un indicator bun și un rezultat al impactului negativ din evenimentele din 7 aprilie 2009. La 10 ani de atunci avem încă un șir de probleme esențiale care rămân nerezolvate. Cât privește comunitatea LGBT, în 2019, când au desfășurat marșul, acesta a fost desfășurat cu menținerea întregului itinerar, fără multe violențe ca anii precedenți”, a spus Olesea Doronceanu.

Raportul integral îl puteți vedea aici.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților