Două proiecte de lege în domeniul asigurării subvenționate în agricultură au fost votate de Parlament, în cadrul ședinței plenare de joi, în prima lectură, transmite CURENTUL.
Proiectele au ca scop stimularea accesului fermierilor la asigurările în agricultură, protejarea intereselor acestora în procesul de asigurare, crearea posibilității asigurării calității recoltei, extinderea listei de obiecte și riscuri a căror asigurare urmează a fi subvenționată, stimularea creditării fermierilor prin acordarea posibilității achitării primei de asigurare de către beneficiarul asigurării.
În opinia autorilor, asigurarea calității recoltei, dar și a costurilor (cheltuielilor tehnologice) de producție vor spori accesul fermierilor la serviciile de asigurare, în contextul în care producerea riscului asigurat nu conduce de fiecare dată la pierderi cantitative de recoltă, afectându-se doar calitatea ei, de exemplu – aspectul exterior al producției.
Participarea beneficiarului asigurării – băncii creditoare, prestatorului de mărfuri și servicii (furnizori de produse de uz fitosanitar, de semințe, servicii agrotehnice și transport) care au garanția restituirii investițiilor în caz de producere a riscurilor asigurate – creează premise pentru creditarea afacerilor în agricultură, în special a celor care nu dispun de gaj.
Este prevăzută majorarea nivelului de subvenționare a primelor de asigurare de la 50% la 70%.
Totodată, se propune achitarea primei de asigurare în mai mult de două tranșe, ceea ce va reduce povara financiară asupra producătorului agricol asigurat.
Se propune excluderea obligativității prezentării extrasului din registrul producătorilor agricoli care au încheiat contracte de asigurare, eliberat de autoritățile publice locale, cu privire la existența bunului asigurat.
De notat că Proiectul de lege cu privire la modificarea și completarea Legii privind asigurarea subvențională a riscurilor de producție în agricultură a fost înaintat de deputatul Nicolae Ciubuc, iar proiectul de lege privind asigurarea subvenționată în agricultură – de către Guvern. Proiectele urmează a fi votate, prin comasare, în lectura finală, cel elaborat de Guvern fiind proiectul de bază.
Cristina Pendea