Luni, 11 decembrie 2017, la sediul ANI, a avut loc proba de interviu a concursului pentru suplinirea funcției de președinte al Autorității Naționale de Integritate, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, membrii Comisiei pentru proba de interviu a Consiliului de Integritate au desfășurat proba de interviu, incluzând în setul de întrebări acordate candidaților și din categoria celor ce au parvenit de la societatea civilă.
Punctajul acumulat în cadrul probei respective de candidații la funcția de președinte al ANI este următorul: Rodica Antoci – 32,8, Francisco Talmaci – 24,9 și Lidia Chireoglo – 26,1. Fiind sumat cu punctajul probei precedente, este următoarea situație: Rodica Antoci – 53,5; Francisco Talmaci – 46,4 și Lidia Chireoglo – 46,3.
Candidații sunt programați pentru săptămâna viitoare să fie testați la detectorul comportamentului simulat (poligraf), ca în final Consiliul de Integritate să stabilească învingătorul concursului.
Cristina Gurez