Procuratura Anticorupție anunță despre finisarea urmăririi penale și remiterea în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale privind învinuirea unui angajat a Inspectoratului de Poliție Șoldănești, de comiterea traficului de influență, transmite CURENTUL.
Urmare a efectuării acțiunilor de urmărire penală, s-a constatat că polițistul, susținând că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Șoldănești, a pretins și a acceptat, în luna iulie 2018, de la un locuitor al orașului Șoldănești, suma de 500 de euro, în vederea influențării persoanelor publice menționate, să nu documenteze cazul de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate de către cetățean.
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul nu și-a recunoscut vina în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 326 alin.(1) Cod Penal, iar la moment, în privința acestuia este aplicată măsura preventivă arest la domiciliu. Dacă instanța de judecată îl va găsi vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 5 ani, ori amendă în mărime de la 2000 u.c pînă la 3000 u.c.
Totodată, în privința altor doi angajați ai IP Șoldănești implicați în caz, au fost pornite proceduri contravenționale pe faptul depășirii atribuțiilor de serviciu, contravenție prevăzută de art. 313 Cod Contravențional, care de asemenea, au fost remise spre examinare în instanța de judecată.
Cristina Parfeni