[ X ]
[ X ]
[ X ]
Dosarul persoanelor învinuite de trafic de ființe umane a fost transmis în judecată
5 Februarie

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a finalizat urmărirea penală, cu expedierea în instanţa de judecată a cauzei penale de învinuire a unui bărbat și a prietenei acestuia de săvârșirea infracțiunilor de trafic de copii și trafic de ființe umane, transmite CURENTUL.

În rezultatul investigaţiilor, efectuate pe caz de către procurorii PCCOCS în comun cu ofiţerii de urmărire penală și ofițerii de investigație ai CCTP al INI al IGP al MAI, s-a stabilit că inculpații în perioada lunilor mai-septembrie 2017, închiriau apartamente în mun. Chișinău, unde două victime minore de 15 și 16 ani și o victimă majoră, aflate în situație de vulnerabilitate și recrutate de către făptuitori, prestau servicii sexuale contra plată diferitor clienți, care reacționau la anunțurile publicate și reînnoite periodic de către inculpați pe site-ul www.999.md.

Din banii obținuți de la clienți, victimele primeau câte 50%, suma totală încasată de către făptuitori fiind estimată la circa 35000 lei.

Victimelor le-a fost acordată asistența psihologică și juridică necesară.
În caz de condamnare, inculpaţii riscă o pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau detențiune pe viață.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților