Procurorii vor cere astăzi mandate de arestare preventivă pe numele medicului, avocatului, inculpatului şi asistentului judiciar, reţinuţi marţi în cadrul „dosarului mitei pentru judecători”, transmite CURENTUL.
Şedinţele se vor desfăşura la judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, începând cu ora 12.30, 13.30, 14.00 și 14.30.
Menţionăm că procurorii au înaintat deja învinuirea în privinţa persoanelor vizate.
Astfel, avocatul, inculpatul şi asistentul judiciar sunt învinuiţi de transmiterea şi intermedierea transmiterii unor sume de bani magistraţilor pentru ca aceştia să ia decizii favorabile în privinţa unor terţi.
În ceea ce priveşte medicul, acesta se învinuieşte că i-a transmis unui magistrat, prin intermediul asistentului judiciar (ambii reţinuţi în cauza dată), 2000 de euro pentru ca judecătorul să dea o soluţie favorabilă într-un dosar în care medicul avea calitate de învinuit. Dosarul de învinuire a medicului, aflat în gestiunea Procuraturii municipiului Chişinău, se referă la decesul unui nou-născut şi pretinsa neglijenţă a medicului care ar fi condus la moartea copilului. Potrivit actului de învinuire, expertiza medico-legală a demonstrat că există legătura cauzală între decesul copilului şi acţiunile neglijente ale medicului. În apărarea sa, medicul a solicitat o expertiză în comisie care însă a oferit alte concluzii, diferite de primele. Ca să pună punct divergenţelor, părinţii nou-născutului decedat au solicitat, prin intermediul procurorului, o expertiză independentă la Bucureşti, însă solicitările lor nu au fost acceptate de magistrat. Pentru a fi admisă expertiza care l-ar fi disculpat, medicul ar fi recurs la mituirea judecătorului care, în final, a respins atât demersurile procurorului, cât şi a părinţilor copilului decedat.
Cristina Parfeni