Procuratura municipiului Chişinău a finalizat urmărirea penală şi a deferit astăzi justiţiei cauza penală de învinuire a unui medic – endoscopist din cadrul Secţiei medicină generală a Penitenciarului nr.16-Pruncul, acesta fiind acuzat de malpraxis, transmite CURENTUL.
Potrivit probelor, în dimineaţa zilei de 12 octombrie 2017, aflându-se în sala de diagnostic din cadrul Penitenciarului Pruncul, în timpul efectuării bronhoscopiei cu biopsie unei deținute, în vârstă de 27 de ani, medicul a încălcat din neglijență regulile și metodele de acordare a asistenței medicale, ca rezultat, peste două ore, survenind moartea femeii.
Potrivit raportului de expertiză judiciară, decesul deţinutei a survenit în rezultatul şocului anafilactic – reacţie alergică la introducerea medicamentelor anestetice, ce se confirmă prin alte modificări patologice depistate la necropsie şi adeverite prin datele de laborator histologice.
Experţii au concluzionat că, necesitatea efectuării bronhoscopiei deţinutei nu a fost argumentată, consecinţele actului medical generând dezvoltarea şocului anafilactic, ca reacţie alergică la Lidocaină, iar din cauza evoluţiei fulminante, pacienta a decedat.
Medicul, în vârstă de 43 de ani, activează în această funcţie începând cu anul 2010, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 3 ani închisoare cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Cristina Parfeni