[ X ]
Dosarul fostului Președinte al Consiliului Raional Criuleni a fost trimis în judecată
12 Iulie

Fostul Preşedinte al Consiliului raional Criuleni (CRC) va compărea pe banca acuzaţilor pentru corupere pasivă în proporţii deosebit de mari. Împreună cu acesta, au fost deferiţi justiţiei şi fostul vicepreşedinte al CRC, dar şi un manager de proiecte, finanţate de UE, transmite CURENTUL.

Ultimii doi sunt acuzaţi de complicitate la comiterea coruperii pasive şi, respectiv, coruperii active. Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a trimis dosarul de învinuire a celor trei în judecată.

Potrivit actului de inculpare, în cursul anului 2014, Preşedintele raionului Criuleni a extorcat 50 mii de euro de la managerul proiectelor „CBCRuR Waste”, în care CRC are calitatea de lider al partenerilor din România şi Ucraina şi „CRING” – proiect în care CRC a beneficiat de fonduri europene în calitate de partener. În schimbul acestei sume, preşedintele garanta transferul de către Consiliul Raional Criuleni în conturile proiectelor respective a sumei de 2,7 milioane lei, ce constituie participaţia de 10% a consiliului la finanţare a proiectelor.

Astfel, în intervalul lunilor iulie – noiembrie 2014, preşedintele CRC a primit prin intermediul adjunctului său, de la managerul de proiecte, în total 1,1 milioane de lei – sumă transmisă în 12 rate.

Aceştia a fost reţinuţi pe 26 aprilie curent.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, fostul preşedinte împreună cu vicele său riscă până la 15 ani închisoare cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate de până la 15 ani.

Managerul de proiecte riscă până la 12 ani închisoare cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  2. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  3. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  4. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  5. Curtea de Conturi relevă deficiențe în administrarea și valorificarea terenurilor publice ale UAT
    Politică |
  1. Bărbat de 34 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare pentru furt și răpirea unui automobil
    Social |
  2. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  3. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  4. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  5. Trafic record la Aeroportul Chișinău în iulie: peste 703.000 pasageri, cu 45% mai mult decât în 2024
    Business |