[ X ]
Dosarul fostului gardian al Penitenciarului din Bender a fost transmis în judecată. Acesta riscă amendă
3 Ianuarie

Un fost supraveghetor al Serviciului regim, pază şi supraveghere al Penitenciarului nr.12 din mun. Bender va compărea pe banca acuzaţilor pentru corupere pasivă. Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea şi a transmis cauza penală de învinuire a acestuia în judecată, transmite CURENTUL.

Temei pentru pornirea urmăririi penale au servit materiale acumulate de către subdiviziunea securitate internă a Departamentului Instituţiilor Penitenciare, care a acordat suportul necesar procurorilor anticorupţie atît la efectuarea acţiunilor procesual-penale, cît şi măsurilor speciale de investigaţie.

Procurorii au stabilit că, în intervalul lunilor septembrie-octombrie 2017, supraveghetorul a acceptat oferta unui deţinut de a-i aduce în penitenciar obiecte interzise, transmise din exterior de persoane neidentificate, şi anume: 2 telefoane mobile şi un router wi-fi portativ.

Potrivit procurorilor anticorupţie, pe 4 noiembrie 2017, aflându-se pe teritoriul penitenciarului, gardianul a primit de la condamnat 50 de dolari SUA, primind în schimb două telefoane mobile cu accesorii şi un router WI-Fi, pe care le-a introdus pe teritoriul instituţiei penitenciare, contrar prevederilor legale prohibitive.

Fiind recunoscut şi audiat de procuror în calitate de bănuit şi învinuit, gardianul şi-a recunoscut în totalitate vina în comiterea infracţiunii, cauza penală urmând a fi examinată în procedură penală specială.

Dacă va fi recunoscut vinovat, fostul gardian riscă amendă în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate timp de 5 ani, precum şi ar putea fi obligat să restituie cheltuielile judiciare în sumă de 9 600 de lei.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților