[ X ]
Dosarul de învinuire a fostului deputat Țuțu a fost transmis în judecată
11 Mai

Procuratura Anticorupție a finalizat și expediat, astăzi, în judecată cauza penală de învinuire a fostului deputat democrat Constantin Țuțu pentru două capete de acuzare. Este vorba despre „trafic de influență” și „escrocherie în proporții deosebit de mari”, transmite CURENTUL.

Potrivit probatoriului, ex-deputatul ar fi pretins și primit 20 de mii de euro de la rudele unui bărbat. În schimbul acestei sume, fostul deputat le-a promis că poate influența decizia procurorilor în vederea eliberării învinuitului din arest, deși, în realitate, nu avea asemenea influențe.

„Cât despre cel de-al treilea capăt de acuzare imputat acestuia – „îmbogățire ilicită”, urmărirea penală continuă, dosarul fiind disjuns într-o procedură separată, procurorii fiind în așteptarea concluziilor ARBI pentru a se decide în consecință.

Amintim că, în luna martie 2020, fostul deputat s-a predat benevol organelor de drept din Republica Moldova, la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița după ce fusese anterior arestat în contumacie”, menționează Procuratura Anticorupție.

În prezent, acesta este cercetat în libertate, având interdicția de a părăsi localitatea.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților