[ X ]
Dosarul administratorului a 2 firme învinuit de mită – trimis în judecată
4 Martie

Procuratura anticorupţie a deferit justiţiei cauza penală de învinuire a administratorului a două firme, învinuit de dare de mită, transmite CURENTUL.

Potrivit actului de învinuire, în intervalul anilor 2008 – 2015, administrând activitatea a doi agenţi economici, inculpatul a fabricat o soluţie chimică pretinsă a fi pentru dezinfectarea încăperilor. Ulterior, în perioada lunilor mai –iunie 2015, pentru a nu-i fi create impedimente la livrarea dezinfectantului contrafăcut, inculpatul le-a oferit managerului pe achiziţii, dar şi şefului de pază ai unei fabrici de producere a cărnii, peste 1300 de dolari pentru a-i facilita livrarea substanţei contrafăcute care urma a fi utilizată la dezinfectarea încăperilor respectivei fabrici.

Procuratura Anticorupţie a reţinut în acţiunile administratorului elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, adică promisiunea, oferirea, de către o persoană care lucrează pentru o organizaţie comercială, de bunuri, pentru o altă persoană, pentru a îndeplini sau nu, acţiuni fiind în exerciţiul funcţiei sale sau contrar acesteia.

Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat cauza penală instanţei de judecată, iar dacă inculpatul va fi recunoscut vinovat de cele incriminate, acesta riscă o pedeapsă de până la 3 ani închisoare.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților