[ X ]
Dosarele privind practica liberă a medicului de familie, în plin proces de examinare de către CNAM
12 Aprilie

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a recepţionat de la începutul anului dosare privind practica liberă a medicului de familie de la 33 de prestatori, transmite CURENTUL.

Potrivit CNAM, cu cinci dintre aceștia au fost semnate contracte de acordare a asistenţei medicale primare în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală (AOAM). Celelalte 28 de dosare sunt în proces de examinare în baza unei noi proceduri de selectare acestora, elaborate de CNAM.

Potrivit procedurii, dosarul trebuie să corespundă cerinţelor prevăzute în Ordinul nr. 555-A din 11 decembrie 2018 al CNAM, iar oferta înaintată de noul prestator să fie în conformitate cu prevederile Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Ulterior, cei care întrunesc aceste cerinţe sunt incluşi în lista potenţialilor prestatori de asistenţă medicală primară, după care Comisia CNAM de desemnare a prestatorilor evaluează la faţa locului capacitatea acestora de a oferi servicii medicale. În urma evaluării, sunt desemnaţi prestatorii cu care urmează să fie încheiate contracte de acordare a asistenţei medicale în cadrul AOAM.

CNAM urmează să informeze instituţiile medicale publice din a căror componenţă vor fi delimitaţi titularii practicii libere a medicului de familie cu privire la revizuirea contractelor semnate anterior de companie cu aceste instituţii.

Menţionăm că examinarea dosarelor are loc în contextul reformei asistenţei medicale primare, care prevede ca alternativă exercitarea independentă a activităţii profesionale a medicilor de familie.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților