Prioritățile în domeniul protecției social-economice a salariaților au fost discutate la întrevederea premierului Dorin Recean cu membrii Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova. Șeful Executivului a subliniat că autoritățile rămân concentrate pe sporirea productivității, încurajarea muncii oneste și creșterea nivelului de salarizare în sectorul public, accentuând că sindicatele pot deveni un partener al Guvernului în realizarea acestui demers.
„Obiectivul nostru este să folosim rațional resursele contribuabililor, iar reprezentanții sindicatelor ne pot ajuta să contribuim la dezvoltarea culturii muncii, la sprijinirea angajaților în negocierea condițiilor de muncă și creșterea lor profesională. Ne dorim ca angajatorii să investească în formarea profesională a salariaților și să le garanteze drepturile. Este în interesul societății ca orice om să-și poată realiza drepturile economice și sociale”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.
În cadrul discuțiilor, liderii sindicali au apreciat deschiderea Guvernului pentru dialog și comunicare, menționând că sindicatele doresc să contribuie la creșterea economică a țării și integrarea ei accelerată în familia europeană. În același timp, reprezentanții sindicatelor s-au referit la mai multe subiecte de importanță pentru salariați, între care necesitatea majorării salariilor minime, dar și sporirea remunerării în domeniul sănătății și a educației. De asemenea, s-a discutat despre combaterea muncii nedeclarate, despre importanța activării Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură, precum și necesitatea abolirii taxei de înregistrare de stat pe care sunt obligate să o achite organizațiile sindicale.