[ X ]
Dorin Recean, la discuții cu Martin Kocher: Ne dorim să implementăm cât mai multe proiecte moldo-austriece în beneficiul cetăţenilor
12 Iunie

Parcursul european al Republicii Moldova, consolidarea relaţiilor comercial-economice bilaterale şi oportunitățile de extindere a acestora în domenii precum agricultura și energia verde au fost printre principalele subiecte discutate de către prim-ministrul Dorin Recean și ministrul federal al Muncii și Afacerilor Economice al Austriei, Martin Kocher.

Șeful Executivului a apreciat parteneriatul constructiv între țara noastră și Austria, subliniind că prioritățile guvernamentale actuale țin de crearea condițiilor necesare pentru o creștere economică sustenabilă, îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, menținerea păcii și a stabilității în țară.

„Ne dorim să implementăm cât mai multe proiecte moldo-austriece în beneficiul cetăţenilor, axate pe digitalizare, inovație, eficiență energetică, economie verde și protecția mediului”, a declarat premierul Dorin Recean.

Prim-ministrul a mulțumit părții austriece pentru asistenţa oferită, de-a lungul anilor, prin intermediul Agenției Austriece de Dezvoltare. Au fost realizate proiecte pe segmentele: buna guvernare, consolidarea capacităților instituţionale, învăţământul profesional, aprovizionarea cu apă.

Întrevederea șefului Executivului de la Chișinău cu ministrul federal al Muncii și Afacerilor Economice al Austriei a avut loc în contextul Conferinței de Reconstrucție a Ucrainei desfășurată la Berlin.

Inapoi la arhiva noutaților