[ X ]
Dorin Recean, după reuniunea Consiliului de Asociere RM-UE: Ne sunteți prieteni adevărați – mereu alături pentru a sprijini eforturile noastre de a construi o societate dezvoltată
5 Iunie

Republica Moldova își dorește deschiderea tuturor capitolelor de negociere privind aderarea la Uniunea Europeană până la sfârșitul anului și muncește zi de zi pentru realizarea acestui obiectiv. Declarația a fost făcută de prim-ministrul Dorin Recean, după cea de-a noua reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. 

Ședința a inclus o evaluare a progreselor realizate de țara noastră pe calea aderării la Uniunea Europeană și a fost prezidată de premierul Dorin Recean în comun cu Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate.

„Ne bazăm și pe susținerea Uniunii Europene în acest proces. Ne sunteți prieteni adevărați – mereu alături pentru a sprijini eforturile noastre de a construi o societate dezvoltată, dar și în momente de încercare. Sunteți alături prin investiții, prin sprijin bugetar, prin asistență tehnică, prin proiecte comune care fac viața oamenilor mai bună și ne ajută să păstrăm pacea și siguranța”, a declarat premierul.

Prim-ministrul Dorin Recean a subliniat că, săptămâna trecută, Guvernul a aprobat Programul Național de Aderare – un plan pe termen mediu, cu reforme deja începute, la care lucrează echipele din ministere, agenții, administrația publică locală și organizațiile societății civile.

Premierul a evidențiat impactul sprijinului european asupra dezvoltării țării, de la investiții în spitale și școli până la modernizarea economiei și creșterea independenței energetice. Printre realizările importante sunt includerea Republicii Moldova în Sistemul Unic European de Plăți în Euro – SEPA, creșterea producției locale de energie regenerabilă, progresul lucrărilor la linia electrică Vulcănești – Chișinău, modernizarea capacităților de apărare, precum și menținerea unui parteneriat comercial stabil cu Uniunea Europeană.

În context, șeful Executivului a accentuat că sprijinul financiar fără precedent oferit prin Planul de creștere pentru Moldova va ajuta Guvernul să ridice standardele de viață, să modernizeze instituțiile și să facă investiții pentru a asigura creșterea economică.

„Aderarea noastră la Uniunea Europeană deja are loc – aceasta este noua normalitate. Moldova este hotărâtă să meargă înainte, cu seriozitate, cu muncă și cu sprijinul vostru. Știu sigur că Moldova poate, iar Uniunea Europeană poate și mai multe, dacă are Moldova în familia sa”, a conchis premierul.

În încheierea discursului său, prim-ministrul a reiterat angajamentul Republicii Moldova de a consolida statul de drept, de a combate corupția și a reduce influențele externe, mai ales în contextul alegerilor din toamna anului curent.

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, s-a referit la aspecte legate de securitate. „Experții europeni ajută Republica Moldova să combată finanțarea ilicită legată de alegeri și interferențele străine, va puteți baza pe sprijinul european pentru a asigura integritatea alegerilor”, a spus oficiala europeană.

La rândul său, comisarul european pentru politica europeană de vecinătate și negocieri de extindere, Marta Kos, a accentuat că Uniunea Europeană continuă să lucreze pentru a pregăti locul Republicii Moldova în UE, ca un membru egal, respectat, în pace, securitate și prosperitate. „Am făcut un pariu la Chișinău, în mod public, haideți să ne ținem de el, să menținem ritmul de reforme în ciuda tuturor provocărilor. Știu că Moldova poate!”, a punctat comisarul Marta Kos.

Inapoi la arhiva noutaților