Prim-ministrul Dorin Recean a participat la cea de-a treia ediție a Summitului „Platforma Crimeea”, desfășurat la Kiev. Șeful Executivului a vorbit despre ilegalitatea anexării Crimeii de către Federația Rusă și numeroasele consecințe provocate la nivel regional și global.
„Federația Rusă – stat agresor – trebuie să fie privat de toate câștigurile din urma agresiunii, aceasta însemnând eliberarea completă și necondiționată a întregii Ucraine, inclusiv Crimeea. Statul agresor trebuie să fie tras la răspundere pentru acțiunile de agresiune. Poporul și Guvernul Republicii Moldova sunt uniți în angajamentul lor de a susține Ucraina până la victorie. Noi nu vom uita niciodată sacrificiul ucrainenilor pentru libertatea lor și viitorul nostru comun în lumea liberă”, a spus prim-ministrul Dorin Recean în cadrul intervenției sale la Summit.
Oficialul s-a referit și la patru acțiuni concrete pe care trebuie să le întreprindă comunitatea internațională. Este vorba de oferirea mijloacelor necesare Ucrainei pentru a-și exercita autoapărarea în prezent și în viitor, continuarea aplicării sancțiunilor orientate spre slăbirea potențialului economic și financiar al Rusiei și asigurarea tragerii la răspundere a agresorului. Premierul a reiterat sprijinul țării noastre pentru înființarea unui tribunal internațional care să judece pe cei vinovați de crimele de război împotriva Ucrainei.
De asemenea, în discursul de țară, prim-ministrul Dorin Recean a vorbit despre rutele pentru exporturile de cereale ale Ucrainei către piețele mondiale și a menționat că Republica Moldova este pregătită să servească drept nod de transport în procesul de reconstrucție a țării vecine.
„Oferim căi pentru exportul grânelor ucrainene către piețele mondiale, în pofida efectelor pe care războiul de agresiune al Rusiei le are asupra producătorilor noștri agricoli, exportatorilor și economiei per ansamblu. Noi suntem hotărâți și deja extindem aceste rute, ca să fim un hub de transport pentru eforturile de reconstrucție a Ucrainei”, a spus Dorin Recean.
Premierul se află într-o vizită de lucru în Ucraina, unde participă la Summitul „Platforma Crimeea”. Oficialul a desfășurat, astăzi, întrevederi bilaterale cu liderii ucraineni: președintele Volodymyr Zelenskyy, prim-ministrul Denis Shmyhal și președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanchuk.