Prim-ministrul Dorin Recean i-a primit la Casa Guvernului pe cei opt miniștri de externe din cadrul formatului de cooperare regională „Nord Baltic 8”, din care fac parte: Estonia, Letonia, Lituania, Suedia, Norvegia, Islanda, Finlanda și Danemarca. Șefii diplomațiilor au punctat că vizita comună „Nord Baltic 8” reprezintă un sprijin politic puternic al țărilor nordice și baltice pentru parcursul european ireversibil al Republicii Moldova.
Prim-ministrul Dorin Recean a subliniat importanța suportului din partea fiecărui stat al formatului NB8 pentru avansarea agendei de reforme și modernizare a țării noastre în beneficiul cetățenilor, prin asigurarea creșterii economice, combaterea corupției, reforma justiției și sporirea bunăstării populației. Șeful Guvernului a vorbit despre măsurile pe plan intern pentru asigurarea păcii, stabilității și securității cetățenilor.
„Alegerea clară, susținută de oameni, este integrarea în Uniunea Europeană. Înainte de toate însă trebuie să muncim pentru a face din țara noastră un stat modern, cu instituții puternice, cu justiție echitabilă și cu o societate rezilientă, astfel încât să ne apropiem de standardele europene, iar cetățenii noștri să se simtă acasă, oriunde în Europa. Vom avea nevoie de tot sprijinul prietenilor noștri europeni pentru transformarea accelerată a Republicii Moldova”, a adăugat premierul Dorin Recean.
Oficialii europeni și-au exprimat aprecierea pentru hotărârea autorităților de a face față impactului războiului hibrid la care este expusă Republica Moldova, de a gestiona eficient criza umanitară și cea energetică și de a asigura securitatea și stabilitatea în regiune, inclusiv prin lansarea misiunii de parteneriat cu UE în contextul Politicii comune de securitate și apărare.
În anul curent, grupul NB8 este prezidat de Letonia, țară care și-a propus să pună accent pe promovarea ordinii internaționale, bazate pe reguli, fortificarea securității și consolidarea rezilienței între membri și statele partenere.