Liderul Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, susține că, concursul pentru funcția de procuror general interimar este în afara cadrului legal. Totodată, politicianul solicită anunțarea alegerilor anticipate, informează CURENTUL.
„Acest concurs nu este prevăzut în nici o lege a Republicii Moldova, este în afara Constituției și a cadrului legal. Ce fel de concurs este acela care se anunță sâmbătă dimineață și expiră luni seara? Mai este o întrebare, dincolo de toate condițiile care sunt acolo, este prevăzut certificat medical: când, unde și cum să obțină candidații certificat medical ieri și alaltăieri? Sâmbătă a fost anunțat concursul, ieri a fost duminică, astăzi expiră concursul. De unde să-și ia respectivii certificat medical? Să îl cumpere? Într-o zi certificat medical nu ai”, a precizat Chirtoacă, în cadrul unei conferințe de presă.
Totodată, liderul PL a cerut organizarea alegerilor anticipate. „Având în vedere că, Guvernul nu vrea să abroge hotărârile cu privire la privatizarea Băncii de Economie, concesionarea Aeroportului, având în vedere acest concurs fals, modul în care au fost aleși judecătorii la Curtea Constituțională – până aici a mers ostașul. Așa nu se merge înainte, trebuie făcute alegeri anticipate și, respectiv, lăsați cetățenii să aleagă cine să-i conducă”, a conchis liberalul.
Mihaela Conovali