„Rezultatele din 10 ani de activitate pot fi respirate, consumate, admirate, în ele poți circula, în ele te poți plimba, poți trăi, te poți muta și îți pot lumina calea”. Așa și-a prezentat raportul de activitate pentru 10 ani în Primărie, Dorin Chirtoacă, transmite CURENTUL.
În cadrul unei conferințe de presă, Dorin Chirtoacă a prezentat cele mai importante realizări ale sale în 10 ani pe domenii.
„Avem aer curat în Chișinău, nu mai este miros urât de la stația de epurare, apa nu mai este tratată cu glod, avem lacul Valea Morilor reabilitat, poți face fotografii și le poți admira pentru că este Scara Cascadelor, te poți plimba pe strada pietonală, peste 200 troleibuze procurate și asamblate la Chișinău, în spitale s-au făcut investiții de peste 500 mln. lei, s-au construit peste 30 mii apartamente și infrastructura din suburbii s-a dezvoltat, avem drumul spre Aeroport iluminat pe bază de led.
Am creat 35 mii locuri de muncă, am rezolvat problema stației de epurare, s-au reabilitat 35 străzi și drumuri, am susținut financiar suburbiile, avem proiecte europene cu BERD, BEI.
În primul mandat am atins rezultate care au permis ca în mandatul 2 și 3 să avem atenție pe fiecare punct pe fiecare domeniu și să avem mai multe obiective.
Au fost investiții în suburbiile municipiului, care pentru prima dată au cunoscut dezvoltare, construcții, rețele de apeduct și gaz, iluminat public, în care s-au investit peste 2 mlrd. de lei.
Au fost investite peste 200 mln. lei în educație. S-au recuperat o serie de grădinițe date în chirie – 11, 4 au fost redeschise, s-au creat circa 250 grupe noi pentru a putea primi copii, s-au construit bazine în câteva licee, săli sportive, s-au reabilitat mai multe curți de licee, centrul de pedagogie, centrul comunitar pentru copii, alimentația gratuită în școli, odihnă de vară, burse municipale, ajutoare pentru începerea studiilor pentru 8 mii de copii, deschiderea claselor cu profil.
În sănătate s-au investit 500 mln. lei. Majoritatea secțiilor au fost reabilitate în fiecare instituție medicale. S-au făcut modernizări și s-au îmbunătățit condițiile pentru tratament.
S-au făcut lucrări de întreținere a fondului locativ și amenajare a teritoriului. Avem aprobată finanțare de 25 mln. lei pentru modernizarea blocurilor locative. S-au instalat terenuri de joacă pentru copii – 300, locuri de parcare, 40 locuri de fitness. Am înlocuit containerele de acumulare a deșeurilor, s-a modernizat infrastructura urbană.
În celelalte domenii am acordat ajutoare în domeniul social, asistență medicală la domiciliu, termenul de valabilitate a autorizațiilor s-a extins la 5 ani, readucerea terenurilor în posesia municipală.
În domeniul cultură am readus sărbătoarea „Limba noastră cea română”, am instalat o serie de busturi pe aleea clasicilor, plăci comemorative, compoziții funerare, susținerea maeștrilor Doga, Vangheli, Vieru”, spune Dorin Chirtoacă.
De asemenea, el a menționat că prioritățile puse în anii săi de mandat trebuie continuate. „Prioritățile rămân a fi aceleași cu modificările care constau în trecerea acestora în rezultate. Și faptul că în acești 10 ani au trecut punctele din priorități în rezultate evident că mă bucură. Trebuie de continuat asamblarea troleibuzelor fără fir, scara principală din Parcul Valea Morilor să fie reabilitată, sensul giratoriu de la intersecția străzilor Calea Orheiului cu Studenților să fie în sfârșit făcut, implementarea proiectului aprovizionării cu apă de calitate, etc.”, a spus Dorin Chirtoacă.
Cristina Parfeni