Prim-vicepreședintele Partidului Liberal (PL), fostul primar al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, după ședința de judecată de astăzi, a vorbit despre un program de guvernare la care lucrează, dar și despre Congresul PL, informează CURENTUL.
„Congresul este programat pentru 1 decembrie, din câte am discutat cu colegii. Acum, personal, lucrez la un program cu privire la cum să fie construită Unirea, care să aibă ca scop fundamental Unirea cu România, inclusiv integrarea Europeană. Unirea oricum va avea loc, dar ea trebuie construită cărămidă cu cărămidă”, a precizat Chirtoacă.
Prim-vicepreședintele PL a vorbit și despre candidatura sa în fruntea partidului.
„Până a vorbi despre persoane alese în diferite funcții, inclusiv președinți de partid, trebuie să venim cu conținut, astfel asupra acestui lucru, împreună cu colegii, muncim. Atunci când voi finaliza lucrul asupra acestui proiect și program de guvernare intitulat „Unirea” – voi apărea cu acest proiect în fața colegilor mei și atunci voi avea răspunsul la întrebarea cu președinția”, a declarat el.
În același timp, el a vorbit dacă va candida la funcția de deputat. „Până nu termin lucrul la conținut, nu facem pașii înainte. Până nu sunt sigur că ideea, care tocmai v-am anunțat-o ,vizavi de proiectul „Unirea”, are greutate necesară, nu am cum să răspund la aceste întrebări”, a conchis politicianul.
Mihaela Conovali