O nouă ședință de judecată a avut loc astăzi în cazul fostului primar al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, informează CURENTUL.
„Procurorul este un mincinos și jumătate și a demonstrat lucrul acesta de mai multe ori, astfel, la fiecare ședință vine cu minciuni noi. Este mincinos – atât în ceea ce privește partea de audiere, cât și în ceea ce privește conținutul dosarului”, a declarat el.
În același timp, Chirtoacă a oferit mai multe detalii cu privire la ședință.
„Ceea ce ține de ședința de azi, era clar că o să fie prelungirea controlului judiciar și fel de fel de audieri, pentru că, însuși, procurorul a depus demers de prelungire a controlului judiciar cu 60 de zile. Este un abuz faptul că dumnealor mă limitează în raza municipiului Chișinău, dar lupta presupune rezistență ”, a comunicat el.
Totodată, Chirtoacă s-a referit la justiția din Republica Moldova. „Toate deciziile sunt demult luate, ele sunt luate înainte de a fi arestat. Justiție putem avea doar la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Moldova aceasta nu e justiție”, a conchis el.
Mihaela Conovali