Dorin Chirtoacă, fostul primar al capitalei, a anunțat că, la 22 decembrie curent, instanța se va pronunța în dosarul parcărilor cu plată, informează CURENTUL.
„Pe 23 septembrie procuratura a cerut 10 ani de închisoare, iar astăzi nu a avut nicio replică. Am prezentat astăzi, 7 noiembrie, în instanță, concluziile în dosarul parcărilor, fabricat la comandă politică în anul 2017 și falsificat. Am cerut ca procuratura să combată falsurile pe care le-am descoperit și demontat, Procuratura nu a avut nicio replică. Astfel, procuratura a dat înapoi. Am constatat, atunci, deja în ultimul cuvânt, că procuratura nu-și poate susține acuzațiile și nu poate combate falsurile, de asta nu are și nici nu poate avea nicio replică.
De fapt, cred că este vorba din nou de un aranjament: procurorul nu are nicio replică… pentru a da mai mult spațiu de manevră judecătorului”, a declarat fostul președinte al Partidului Liberal.
El a mai spus că este complet lipsit de logică faptul că procurorul, acum o lună și jumătate, pe 23 septembrie, să ceară 10 ani de închisoare, iar astăzi, 7 noiembrie, să nu aibă nicio replică – niciun cuvânt.
„Este o recunoaștere tacită din partea procuraturii că acuzațiile sunt false și au fost complet demontate de partea apărării.
Am cerut instanței un singur lucru – să facă dreptate.
Instanța se va pronunța pe 22 decembrie 2022, la ora 16:00” – a menționat Dorin Chirtoacă, precizând că va prezenta zilele viitoare și varianta audio.