[ X ]
Dorin Chirtoacă: „Doar așa lucrurile se pot mișca înainte”
7 Octombrie

Primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a declarat într-o emisiune la „Vocea Basarabiei”, că liberalii au fost nevoiți uneori să tolereze pragmatic opţiunea antiunionistă a partenerilor din coaliţiile cu care a guvernat. Potrivit lui Chirtoacă, în actualele condiţii, când există pericolul ca în scurt timp forţele politice pro-ruse de la Chişinău să obţină o majoritate parlamentară, PL va insista tot mai mult asupra ideii unirii RM cu România, transmite CURENTUL.

„E vorba că a ajuns cuţitul la os. Da, noi am încercat, mai pe ocolite… Haideţi mai încet!.. La început cu integrarea europeană… Că guvernăm şi cu unii, şi cu alţii, şi că nu trebuie să ne certăm între noi… Noi încercăm să schimbăm lucrurile din interior. Suntem la guvernare din neavând încotro cu acest PD şi cu cine a mai ieşit de la comunişti. Pentru că altfel la guvernare erau comuniştii, socialiştii şi Usatîi. Eu nu cred că aceasta ar fi fost o variantă mai bună. Dacă o să fim înţeleşi, dacă o să putem duce înainte proiectul unionist şi de integrare europeană a RM, bine. Dacă nu, oameni buni, să nu vă plângeţi de milă, să nu vă muşcaţi coatele peste nişte că ani că aţi fost amăgiţi, duşi în eroare de aşa-numiţii patrioţi din ziua de azi şi târâţi din nou într-o deşertăciune şi o pierdere a speranţei. Prin consolidarea mișcării unioniste, de vreme ce ideea integrării europene s-a cam discreditat putem din nou crește și putem din nou avea mai mulți deputați în parlament și o guvernare. Președintele de unul singur nu hotărăște mare lucru și cu atât mai mult totul. Suntem o republică parlamentară, care are nevoie de majoritate în parlament și de guvern. Și doar așa lucrurile se pot mișca înainte”, a conchis Dorin Chirtoacă.

El a mai spus că, dacă ar avea competenţele necesare, nu l-ar scoate doar din cursa electorală, ci i-ar retrage chiar cetăţenia RM liderului socialiştilor Igor Dodon, declarându-l „persona non-grata”.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților