[ X ]
[ X ]
[ X ]
Dorian Furtună: Când ai câteva cărți scrise și le răsfoiești la câțiva ani distanță, descoperi surprins că nu le-ai mai putea scrie acum
26 Februarie

Dorian Furtună, scriitor, etolog şi doctor în biologie, a scos de sub tipar cinci cărţi şi spune că, acum, nu le-ar mai putea scrie, ar fi făcut-o în alt mod, informează CURENTUL.

„Când ai câteva cărți scrise și le răsfoiești la câțiva ani distanță, descoperi surprins că nu le-ai mai putea scrie acum. Adică, un autor nu-și mai poate scrie propriile cărți. Nu mai poate reveni la starea și gândirea de atunci. Ce lucru ciudat…” a spus el, pe Facebook.

De altfel, Dorian susţine că poți scrie altceva, poate că mai bine, poate că mai profund, dar nu și ceea ce s-a scris în trecut, nu la fel.

„Orice carte poartă amprenta unui mod de a fi și de a gândi. E amprenta unui eu al momentului. Și e dovada că eul evoluează, obține calități noi, dar și pierde în parcursul său calități avute cândva”, a subliniat Furtună.

Precizăm că Dorian Furtună a scris – „Homo Aggressivus”, „Mozaicul Uman”, „Retorica în fața morții”, „Cugetările unui (ne)cunoscut” și „Iluzia fericirii”.

Cristina Tomac

Inapoi la arhiva noutaților