Un nou lot de ajutor umanitar pentru refugiații ucraineni a ajuns ieri, 22 martie, la Chișinău. „Oamenii de bună credință din orașele germane Sindelfingen și Boblingen n-au rămas indiferenți față de tragedia prin care trece poporul ucrainean”, spune Inga Pasecinic, directorul A.O. Centrul Strategii și Politici de Sănătate, care a coordonat donația, transmite CURENTUL.
Potrivit informațiilor, au fost oferite trei camioane cu bunuri, precum: haine, încălțăminte, produse alimentare, jucării, scutece, produse de igienă, mâncare pentru animale etc.
„Chiar în a doua zi de război am fost contactată de persoanele din Germania, care au dorit să ofere susținere refugiaților din Ucraina. Am identificat necesitățile, apoi colegii din Germania au colectat bunurile și fondurile necesare pentru lotul de ajutor umanitar.
Pe această cale, țin să mulțumesc Organizației „Helfen statt Hamsteren” din orașul german Sindelfingen, directorului acestea, Max Reinhardt, primarului orașului Boblingen, Stefan Belz și promotorului acestei conexiuni internaționale, Ion Zagorneanu”, a subliniat Inga Pasecinic.
Donația ajunsă în Republica Moldova, prin intermediul Centrului Strategii și Politici de Sănătate, a fost donată Primăriei Municipiului Chișinău și Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Astfel, cele trei camioane cu bunuri au fost repartizate la Centrul Municipal de Plasament Temporar al Refugiaților, amenajat în cadrul fostului Cinematograf Lukoil și la depozitul de la Vatra al Centrului Unic de Gestionare a Crizei.
Doina Buruiană