Doi studenți de la Universitatea Tehnică a R. Moldova, Adrian Gherman și George Vragalev, au lansat o nouă platformă pentru tineri – iStudent.md. Site-ul are scopul de a facilita viața extracurriculară, prezentând informații accesibile și actualizate despre ultimele evenimente.
Solicitat de reporterul CURENTUL, Adrian Gherman a menționat că platforma a fost concepută din inițiativă proprie, în vederea soluționării unei probleme sociale.
„Fiecărui student îi este cunoscut sentimentul neplăcut, atunci când ratează un eveniment din cauza promovării insuficinente a acestuia. Iată de ce am hotărât să creăm un site dedicat studenților, ce oferă acces deschis la un spectru larg de evenimente structurate pe categorii, astfel scurtând timpul și îmbunătățind procesul de căutare a informației necesare”, a precizat tânărul.
La acest proiect tehnicienii au lucrat circa trei luni, iar banii pentru crearea platformei au fost investiți din bursa de merit pe care o primesc.
iStudent.md poate fi accesat de toți studenții și elevii, fără plată, indiferent de instituția în care studiază. Pe pagină sunt plasate informații despre seminare, voluntariat, stagieri și cursuri. De asemenea, site-ul conține și rubrica Calendar, unde utilizatorii își pot sincroniza evenimentele și confirma participarea.
Chiar dacă platforma a fost lansată recent, unii tineri deja au reușit să se înregistreze și să profite de oportunitățile site-ului.
Doina Buruiană