În satul Giurgiulești, raionul Cahul, la hotar cu România, soții Maria și Ilie Tonciu au înființat acum câțiva ani una dintre cele mai mari ferme de oi din sudul Moldovei.
Cu asistența proiectului Organizației Internaționale a Muncii „Promovarea ocupării tinerilor”, în cadrul Parteneriatului Local de Ocupare din Cahul (LEP), soții Tonciu au creat și înregistrat în acest an prima cooperativă a crescătorilor de oi, la care au aderat mai mulți crescători de animale din regiune.
Datorită acestei cooperative au fost create 5 locuri noi de muncă, a fost facilitată trecerea la formalitate a crescătorilor de oi din raionul Cahul.
De asemenea, producătorii de brânzeturi au beneficiat de instruire specializată privind procedurile standard de funcționare și cerințele de calitate specifice sectorului, au obținut echipament și instalații specializate, cum ar fi: analizator de lapte și produse lactate, linie de producere și ambalare a brânzeturilor tari.
Mai mult decât atât, datorită asistenței de la Organizația Internațională a Muncii au creat un brand pentru brânza de Cahul și acum vor putea exporta marfa lor și peste hotare. Tot datorită sprijinului Organizației Internaționale a Muncii, soții Tonciu au hotărât să-și extindă afacerea și au procurat vaci mulgătoare de prăsilă de peste hotare.
Toate acestea le-a deschis calea și pentru alte proiecte de diversificare a afacerii.
LEP este o inițiativă a proiectului Organizației Internaționale a Muncii „Promovarea ocupării forței de muncă pentru tineri” pilotat pentru prima dată în Republica Moldova, în raionul Cahul. Locuri de muncă decente pentru tinerii expuși excluziunii sociale, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, noi oportunități de dezvoltare a afacerilor, posibilități de instruire a șomerilor la locul de muncă și facilitarea asocierii grupurilor de producători. Sunt doar câteva dintre beneficiile de care se bucură locuitorii raionului Cahul în rezultatul implementării Parteneriatului Local de Ocupare.
Parteneriatului Local de Ocupare a creat premise pentru dezvoltarea social-economică a raionului Cahul și a fost lansat în aprilie 2019, cu implicarea a peste 20 de parteneri publici și privați de nivel național și local. LEP Cahul a contribuit la crearea și formalizarea a peste 260 de locuri de muncă și lansarea a 106 afaceri în apicultură, industrii creative și meşteşugărit în raionul Cahul.
Costul proiectului este de aproximativ 404 mii de dolari americani, 184 de mii dintre care reprezintă contribuția Organizației Internaționale a Muncii, iar 15 mii de dolari este contribuția actorilor locali. Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a contribuit cu peste 204 mii de dolari, prin scheme de granturi.