Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a emis ordinele de retragere a licențelor și de încetare a activității executorilor judecătorești George Boțan și Nicolae Pașa, informează CURENTUL.
Sergiu Litvinenco spune că acestea au la bază deciziile colegiului disciplinar prin care s-a constatat că acești doi executori au încălcat în mod grosolan legislația, atribuțiile lor și nu au respectat hotărâri ale instanțelor de judecată.
„Sper ca deciziile date să fie un semnal clar că ilegalitățile și bătaia de joc față de oameni să fie oprite, iar persoanele cărora le-au fost delegate niște atribuții ale statului, cum ar fi executori judecătorești și alte profesii juridice, urmează să activeze doar în conformitate cu legea și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului”, spune Litvinenco.